Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Fost ministru al justiției: Camera preliminară a devenit o piatră de moară în cadrul proceselor

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 4 februarie 2021

Într-un mesaj publicat după decizie Înaltei Curți de a transfera dosarul Sorinei Pintea de la Tribunalul București la Tribunalul Maramureș, fostul ministru al justiției Ana Birchall a atras atenția asupra problemelor de ordin legislativ care cauzează termene foarte mari în camera preliminară a instanțelor de judecată.

„Și uite așa, exact cum scrisesem aici pe 1 februarie, se continua marea tergiversare a dosarului doamnei Pintea, după 10 luni de la trimiterea in judecata! Solicit ministrului Justiției, Ministerului Public și CSM ca în regim de urgență să ia măsurile care se impun, inclusiv de natură legislativă, pentru a elimina tergiversarea dosarelor în Camera Preliminară, tergiversare care afectează grav actul de justiție și încrederea oamenilor în justiție. Sper ca aceasta practică din Camera Preliminară să nu devina „noua rețetă”, noua găselniță de tergiversare a dosarelor și de prescriere a faptelor. Este inadmisibil ca dosare precum „Mineriada”, „Revoluția” de exemplu să zacă în continuare în Camera Preliminară. Dacă nu se poate respecta termenul de 60 de zile, atunci instituția Camerei Preliminare să fie eliminată din legislație! Dacă ne uităm în legislație, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, „durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță”. Cu alte cuvinte, așa cum a fost inițial concepută, până la intervenția CCR, Camera Preliminară era considerată o etapă extrem de rapidă, un filtru de legalitate în procesul penal, cu scopul verificării legalității probelor din faza de urmărire penală. Termenul era de maxim 60 zile, timp în care părțile comunicau în scris cu instanța și se administrau doar înscrisuri. După intervenția CCR speculând deficiența de redactare a articolului din Codul de Procedură Penală, această Cameră Preliminară a devenit o piatră de moară în cadrul proceselor, transformând-o într-un mini-proces cu riscul prescrierii faptelor având în vedere că sunt dosare în Camera Preliminară cu termene care au ajuns să depășească și 4 ani de zile. Această practică trebuie stopată urgent!”, a scris Ana Birchall, pe pagina sa de Facebook.

CITEȘTE ȘI: Înalta Curte a decis ca dosarul Sorinei Pintea să fie transferat la Tribunalul Maramureș

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *