Fost deținut, beneficiar al recursului compensatoriu, a recidivat/Bărbatul, cercetat pentru că și-a ucis iubita
Bărbatul este audiat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Conform purtătorului de cuvânt, infracţiunea care se cercetează este de violenţă în familie cu referire la infracţiunea de omor.
Fostul deținut și-ar fi ucis iubita prin sugrumare. Crima s-a produs azi-noapte, în jurul orei 2.00, după care bărbatul s-a predat singur poliției.
Bărbatul în vârstă de 47 de ani a mai produs o crimă acum 11 ani, în 2008, când și-a ucis concubina, în vârstă de 34 de ani, cu care avea cinci copii.
În anul 2010, bărbatul a fost condamnat la 15 ani de închisoare, însă, în baza recursului compensatoriu criminalul a fost eliberat din penitenciar pe 15 februarie 2018.
Ultimele date din luna mai ale ministerului Justiției arată că de legea recursului compensatoriu au beneficiat peste 16 000 de deținuți.
sursa foto: Dreams Time
Comentarii