Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Forţele din Belarus ar fi deschis focul asupra trupelor poloneze de la graniţă

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 9 octombrie 2021

O purtătoare de cuvânt a polițiștilor de frontieră polonezi, Anna Michalska,  a declarat joi, 7 octombrie, că forțele bieloruse au tras asupra armatei poloneze de la granița de est. Nimeni nu a fost rănit și, cel mai probabil, a fost folosită muniție oarbă.

Prim-ministrul Poloniei și-a exprimat sprijinul pentru trupele de frontieră, iar Ministerul de Externe al Poloniei l-a convocat imediat pe însărcinatul cu afaceri din Belarus, conform Euronews.

Premierul Mateusz Morawiecki a scris pe Twitter că „toate puterile statului” sunt alături de poliţiştii de frontieră şi militarii care protejează frontiera. „Sunt şi voi fi întotdeauna ferm alături de soldaţii noştri şi de grănicerii noştri. Vreau să mulţumesc serviciilor noastre pentru abordarea lor profesională şi responsabilă”, a adăugat el.

Tot mai multă presiune

Michalska a mai declarat că polițiștii de frontieră polonezi se află sub presiune și stres uriașe, din cauza unui număr tot mai mare de incidente la graniță. Din partea Belarusului au fost aruncate mai multe obiecte peste graniță. Statele membre UE Polonia, Lituania și Letonia își protejează frontierele împotriva presiunii migranților care vin din Orientul Mijlociu și Africa.

Bruxelles susține că migrația ilegală este organizată și încurajată de guvernul bielorus al președintelui Alexander Lukașenko. UE îl acuză pe Lukașenko că a desfășurat un „război hibrid” în represaliile față de sancțiunile occidentale asupra guvernului său autoritar de la Minsk.

În Belarus, purtătorul de cuvânt al Comitetului de pază al frontierei de stat, Anton Bychkovsky, a negat informația potrivit căreia s-au tras focuri de armă.

Polonia se află în stare de urgenţă din cauza situației de la frontiera polono-belarusă, confruntată cu afluxul de migranţi. Polonia acuză Rusia şi Belarus că se află la originea valului actual de imigraţie ilegală la frontiera sa terestră.

Uniunea Europeană vede acest lucru ca pe o formă de represalii la sancţiunile impuse de UE împotriva Belarusului în urma represiunii opoziţiei de către regimul de la Minsk.

Foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *