Fondurile pentru plata salariilor restante ale personalului medical din centrele de vaccinare, deblocate
Ministerul Sănătății a anunțat joi, 16 august, că a alocat peste 91 de milioane de lei pentru plata salariilor restante ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare.
Suma de 91 de milioane de lei este alocată pentru salariile din lunile mai, iunie și iulie, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție.
„În prezent se centralizează necesarul pentru luna august, astfel încât să putem plăti și salariile din această lună. Mulțumesc tuturor celor implicați în procesul de vaccinare. Apreciez efortul lor susținut și vreau să îi asigur de întreaga mea implicare în acest mandat interimar. Vaccinarea râmâne cea mai sigură metodă de prevenție eficientă împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Potrivit datelor centralizate la data de 13 septembrie, în România mai erau 583 de centre de vaccinare deschise pentru imunizarea populației, cu 839 de fluxuri organizate.
„Tot la această dată, au fost efectuate imunizări în ambulatoriile de specialitate din 149 spitale publice și 26 spitale private, iar în săptămâna 6 – 13 septembrie 2021 au fost solicitate un număr de 46 echipe mobile pentru derularea procesului de vaccinare”, a informat Ministerul Sănătății.
Comentarii