Tuesday, November 30, 2021
Jurnalism corect


Focar de coronavirus la două spitale din Timiș. Pacienți și medici infectați din cauza nerespectării măsurilor de protecție/ Procurorii au deschis dosare penale

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 28 iulie 2020 Etichete: , , , ,

Procurorii din Timișoara au deschis două dosare penale după ce medicii și pacienții ai Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara au fost infectați cu Covid-19 din cauză că la nivelul unității sanitare nu ar fi fost respectate măsurile de protecție.

„În data de 27.07.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 5756/P/2020, în care se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârșirii faptei de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. și ped. de art. 352 al. 2 Cp.

În fapt, se reține că în data de 10.07.2020 organele de cercetare penală au luat la cunoștință despre faptul că un număr de 7 (șapte) persoane –cadre medicale și pacienți ai Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara- au fost depistați pozitiv la testul Covid 19 in urma analizării probelor recoltate în perioada 30.06.2020-06.07.2020, existând indicii ale nerespectării, la nivelul Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara, de către funcționari publici din cadrul unității spitalicești, a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Un al doilea dosar penal a fost deschis de procurori la Spitalul de psihiatrie Gătaia unde, de asemenea, un număr de șase persoane, pacienți cronici, au fost depistați cu coronavirus, fiind infectați tot din cauza că nu ar fi fost respectate măsurile de protecție.

„În fapt, se reține că în data de 14.07.2020 organele de cercetare penală au luat la cunoștință despre faptul că un număr de 6 (șase) persoane, pacienți cronici internați în Spitalul de psihiatrie Gătaia, au fost depistați pozitiv la testul Covid 19 in urma analizării probelor recoltate în perioada 10.07.2020-11.07.2020, existand indicii ale nerespectării, la nivelul Spitalul de psihiatrie Gătaia, de către funcționari publici din cadrul unității spitalicești, a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase.
Precizăm că activităţile efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au ca scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie”, mai arată magistrații.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW