Sunday, September 27, 2020
Jurnalism corect


Liderul deputaților PNL: Niciun liberal nu va vota împotriva Guvernului Orban

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 2 februarie 2020 Etichete: , , , , ,

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat că niciun parlamentar liberal nu va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, însă vor participa la dezbaterile din plen.

Parlamentarii liberali vor participa la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. Nu vom sta în bancă, așa cum au procedat pesediștii, pentru că respectăm mandatul pe care l-am primit din partea cetățenilor și nu ne batem joc de încrederea lor!
Cu toții vom participa la vot, iar niciun liberal nu va vota împotriva guvernului liberal! Aceasta întrucât doar PSD a fost capabil să intre în istoria penibilului politic, votând împotriva propriului guvern! Parlamentarii PNL nu votează împotriva Guvernului Orban, așa cum a făcut PSD care a dărâmat guvernul Grindeanu, pentru că, spre deosebire de pesediști, liberalii țin la onoarea și istoria partidului din care fac parte”, a declarat Florin Roman.

Deputatul a mai precizat că principalul adversar al partidului liberal a fost și rămâne PSD.

Cu acest prilej sperăm că am clarificat pentru toată lumea orice discuție despre bazaconia idee a „blatului”. Așa ceva nu există decât în gândirea defectă a celor care s-au consacrat în politică prin inconsecvență și declarații politice sforăitoare, dar care nu sunt capabili să pună pe picioare vreun proiect politic serios.
Pentru PNL, principalul adversar politic a fost și rămâne PSD, pe care îl vom învinge și la alegerile locale și la cele parlamentare, anticipate sau la termen, pentru că România are nevoie să respire aerul normalității, să se dezvolte și să prospere”, a mai spus acesta.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW