Monday, September 26, 2022
Jurnalism corect


Florin Cîțu: Ministerul de Finanţe ar putea emite curând obligațiuni către populație

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 22 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul de Finanţe spune că România se finanţează momentan doar din piaţa internă, dar caută finanţări şi pe piaţa internaţională. Florin Cîţu a mai spus că ministerul Finanțelor ar putea emite curând obligaţiuni pentru populaţie.

„Deocamdată ne finanţăm doar de pe piaţa internă. Ne uităm bineînţeles la finanţare pe piaţa externă. Am văzut că au început şi alte ţări să se finanţeze de pe piaţa externă şi luăm şi noi în calcul acest lucru. Dar, este adevărat, nu suntem în cea mai bună situaţie. Şi aici, repet, mesajele care vin din Parlamentul României ne fac foarte mult rău. Mesajele populiste. În momentul în care vrei să te împrumuţi de pe piaţa internaţională, investitorii se uită la cât de mult poţi să ai o consolidare fiscală în perioada următoare. Dacă văd că nu îţi pasă şi arunci cu banii în stânga şi în dreapta, nimeni nu îţi va da bani. Dacă vede că eşti un Guvern care ştie în ce situaţie este astăzi şi creşte deficitul doar pentru a consolida situaţia economică, veţi vedea că ne putem împrumuta. Depinde ce mesaj dăm investitorilor străini”, a explicat Florin Cîţu, la Digi24.

Conform lui Florin Cîţu, ministerul de Finanţe ar putea emite în câteva săptămâni obligaţiuni pentru populaţie, atât în lei, cât şi în valută

„Sunt în lucru la Ministerul Finanţelor Publice şi obligaţiuni pentru piaţa locală. Detalii nu vă pot da acum, dar sunt nu numai pentru lei. În câteva săptămâni cred că vor fi gata”, a spus Cîțu. El a adăugat că acum se parcurge procedura internă.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW