Florin Cîțu, la finalul întâlnirii cu reprezentanții HoReCa: Românii nu vor fi condiționați de dovada vaccinării pentru accesul în restaurante sau hoteluri
Prim-ministrul Florin Cîțu a afirmat că românii nu vor fi condiționați de dovada vaccinării pentru accesul în restaurante sau hoteluri, în momentul în care restricțiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus vor fi relaxate, la finalul întâlnirii cu reprezentanții Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA).
„Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu reprezentanții Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România. Vrem să găsim împreună soluții pentru a redeschide, în condiții de siguranță sanitară, industria ospitalității și toți românii să aibă acces la aceste servicii, să-și poată petrece concediul în țară”, a precizat Florin Cîțu, la finalul întâlnirii cu reprezentanții HORA.
Premierul a precizat că vaccinarea și respectarea măsurilor sanitare rămân singurele soluții sigure pentru redeschiderea sectroului HoReCa, după 1 iunie.
„Apreciez deschiderea partenerilor mei de dialog și sprijinul oferit pentru a încuraja vaccinarea personalului HoReCa înainte de reluarea activității în acest sector. Va fi un semnal bun pentru întreaga populație și un pas înainte pentru reluarea activităților turistice. Calendarul livrării dozelor și creșterea capacității de vaccinare sunt premise sigure că vom continua în ritm susținut campania de vaccinare anti-COVID-19”, a adăugat premierul.
Florin Cîțu a punctat că Guvernul nu are în vedere condiționarea accesului cetățenilor la serviciile industriei ospitalității și hoteliere de dovada vaccinării.
„Nu vrem să discriminăm pe nimeni și nu sunt adeptul ideii de a diviza populația în ”vaccinați” și ”nevaccinați”. În nici un caz nu vrem să limităm călătoriile românilor în țară pe baza acestui criteriu. De asemenea, vom respecta deciziile care vor fi luate la nivelul Uniunii Europene privind certificatul verde în privința deplasărilor internaționale. Cetățenii României trebuie să se bucure de toate drepturile și libertățile europene”, a precizat Cîțu.
Consultările cu reprezentanții HoReCa în ceea ce privește „revenirea la normalitate” începând cu 1 iunie și aplicarea măsurilor de sprijin pentru acest sector vor continua, a adăugat prim-ministrul.
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/florin-citu-la-finalul-intalnirii-cu-reprezentantii-horeca-romanii-nu-vor-fi-conditionati-de-dovada-vaccinarii-pentru-accesul-in-restaurante-sau-hoteluri/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 43122 more Info to that Topic: mainnews.ro/florin-citu-la-finalul-intalnirii-cu-reprezentantii-horeca-romanii-nu-vor-fi-conditionati-de-dovada-vaccinarii-pentru-accesul-in-restaurante-sau-hoteluri/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 90152 additional Information on that Topic: mainnews.ro/florin-citu-la-finalul-intalnirii-cu-reprezentantii-horeca-romanii-nu-vor-fi-conditionati-de-dovada-vaccinarii-pentru-accesul-in-restaurante-sau-hoteluri/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/florin-citu-la-finalul-intalnirii-cu-reprezentantii-horeca-romanii-nu-vor-fi-conditionati-de-dovada-vaccinarii-pentru-accesul-in-restaurante-sau-hoteluri/ […]