Florin Cîțu, după ce Vlad Voiculescu a susținut că nu toate decesele asociate COVID-19 sunt raportate: Îi cer public vicepremierului Dan Barna să ne spună dacă știa și ce măsuri a dispus
După ce fostul ministru al sănătății Vlad Voiculescu a acuzat că există subraportări ale deceselor asociate COVID-19, prim-ministrul Florin Cîțu i-a solicitat vicepremierului Dan Barna să prezinte un raport despre această situație.
„Lucrurile sunt foarte importante și trebuie clarificate. Îi cer public vicepremierului Dan Barna, coordonatorul Ministerului Sănătății, să ne spună dacă știa de aceste lucruri și ce măsuri a dispus. (…) În nicio ședință de Guvern nu au fost prezentate aceste acuzații”, a declarat prim-ministrul Florin Cîțu.
Vlad Voiculescu acuză probleme în raportarea deceselor asociate COVID-19
În conferința de presă susținută după demiterea din funcția de ministru al sănătății, Vlad Voiculescu a dezvăluit că nu toate decesele asociate COVID-19 sunt raportate oficial, din cauza metodologiei elaborate în mandatul lui Nelu Tătaru.
„O să-l rog pe domnul ministru interimar care ocupă de asemenea funcţia de prim-ministru să revadă metodologia făcută sub conducerea PNL anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID-19. Nu aş vrea să arunc cu numere pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră ne arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale”, a declarat Vlad Voiculescu.
Mainnews.ro a încercat să ia legătura cu Raed Arafat și Nelu Tătaru pentru a oferi lămuriri în acest caz, însă cei doi oficiali nu au răspuns.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/florin-citu-dupa-ce-vlad-voiculescu-a-sustinut-ca-decesele-asociate-covid-19-sunt-subraportate-ii-cer-public-vicepremierului-dan-barna-a-ne-spuna-daca-stia-si-ce-masuri-a-dispus/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/florin-citu-dupa-ce-vlad-voiculescu-a-sustinut-ca-decesele-asociate-covid-19-sunt-subraportate-ii-cer-public-vicepremierului-dan-barna-a-ne-spuna-daca-stia-si-ce-masuri-a-dispus/ […]