Friday, June 25, 2021
Jurnalism corect


Florin Cîțu: Bugetul a fost construit ca salariile să fie plătite până la sfârșitul anului. Dacă au fost creșteri peste ceea ce a fost bugetat, cei care le-au făcut trebuie să revină

By Redactia , in Politic Stirile zilei , at 4 mai 2021 Etichete:

Florin Cîţu, premierul României, susține că bugetul a fost realizat astfel încât salariile să fie plătite până la finalul anului, menționând că, dacă au existat creșteri, cei care le-au făcut trebuie să revină asupra lor. Precizările au fost făcute în contextul în care ministrul justiției, Stelian Ion, a transmis conducerilor instanțelor trei adrese prin care le pune în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor. 

„Nu are cum să rămână fără bani de salarii, bugetul a fost construit ca salariile să fie plătite până la sfârșitul anului. Dacă au fost creșteri peste ceea ce a fost bugetat, cei care le-au facut trebuie sa revină asupra lor”, a declarat premierul României.

Ministrul justiției, Stelian Ion, a transmis conducerilor instanțelor trei adrese prin care le pune în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor. Oficialul le atrage atenția magistraților că în buget nu au fost prevăzute fonduri pentru pentru plata drepturilor salariale restante, stabilite prin hotărâri judecătoreşti. În plus, ministrul a solicitat conducerii fiecărei instanțe realizarea unui plan, până pe 5 mai, prin care să fie reduse cu 10% cheltuielile de funcționare. De asemenea, Stelian Ion a solicitat informații legate de plata personalului și cuantumul sporurilor pentru proiectul legii salarizării.

Premierul României a declarat că vor exista consultări privind cuantumul salariului minim. Florin Cîţu a anunţat că, în cursul acestui an, nu vor creşte taxe şi nu vor fi introduse unele noi.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW