Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Fiul fostului ministru al Economiei, Gabi Bădălău, trimis în judecată de DNA. Este acuzat că a dat mită unui primar

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 13 aprilie 2023 Etichete: , , , , , ,

Gabi Bădălău, fiul fostului ministru al Economiei, Nicolae Bădălău, a fost trimis în judecată de DNA. pentru dare de mită. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Giurgiu cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă deja, respectiv controlul judiciar. 

Potrivit DNA, mita oferită de Gabi Bădălău a fost în  contextul derulării unui contract încheiat de primăria Bucșani din județul Giurgiu  cu o asociere de firme (din care făcea parte și societatea administrată în fapt de inculpat), care avea ca obiect „înființare rețea de alimentare cu apă. 

Bădălău ar fi  promis comision din lucrări. Cum se „întorcea” mita

În lunile octombrie 2021 și noiembrie 2022, Bădălău, împreună cu o altă persoană, i-ar fi oferit bani, prin intermediar, primarului comunei Bucșani, după care tot în luna noiembrie 2022, aceluiași edil, i-ar fi promis un procent de 7% (344.000 lei) din valoarea contractului, pentru ca, în schimb, acesta din urmă să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.
Cu același scop, la data de 25 noiembrie 2022, prin același intermediar, i-ar fi fost remisă primarului suma de 35.000 lei, reprezentând o primă tranșă din suma promisă inițial, transmite DNA, joi, 13 aprilie. Dosar lui Gabriel Bădălău a fost disjuns din dosarul tatălui său, Niculae Bădălău, fost ministru al Economiei, senator de Giurgiu,

Ce obligații are Gabi Bădălău în timpul controlului judiciar

În timpul acestei măsuri preventive, inculpatul Gabi Bădălău are următoarele obligații:

– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, – să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent – să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. Nerespectarea acestor reguli pot însemna o măsură preventivă mai aspră, respectiv arestarea.

CITEȘTE ȘI: Fiul lui Niculae Bădălău, pus sub control judiciar de DNA

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii