Stirile zilei

Firmele de curierat vor raporta la ANAF detalii despre persoanele care plătesc ramburs comenzile online

Firmele de curierat vor raporta Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) detalii despre persoanele care plătesc ramburs comenzile online, potrivit unei ordonanțe de urgență privind unele măsuri fiscale adoptată miercuri, 18 mai, de Guvernul României. 

Potrivit unui comunicat al ANAF, remis Main News, scopul acestei modificări legislative este prevenirea și combaterea evaziunii fiscale din domeniul comerțului online, precum și protejarea intereselor cumpărătorilor.

„Prin această măsură se urmărește identificarea beneficiarilor reali care eludează taxele și impozitele datorate, prin încasarea sub formă de rambursuri prin intermediul furnizorilor de servicii poștale, a veniturilor obținute din tranzacții efectuate în mediul on-line.

Prin stabilirea realității relației comerciale dintre cumpărătorul și vânzătorul implicați în comerțul online, ANAF poate avea acces la confirmarea cel puțin a beneficiarului, care are interesul direct să primească factură fiscală și să beneficieze astfel de garanția legală și indirect să determine plata taxele și impozitele aferente veniturilor încasate de vânzător din comercializarea produselor respective”, a precizat ANAF.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a transmis, într-un briefing de presă susținut la finalului ședinței Executivului, că modificarea legislativă vizează o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor.

Conform comunicatului citat anterior, „datele colectate respectă normele constituționale privind viața intimă, familială și privată, precum și secretul corespondenței, fără a se referi la conținutul coletului”.

Ordonanța de urgență intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button