Monday, October 18, 2021
Jurnalism corect


Firea, despre Alianța dintre Pro România și partidul lui Negoiță: Nu plâng după alianța cu Victor Ponta, ei vor plânge

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 28 iulie 2020 Etichete: , ,

Primarul General al Capitalei a spus că este “dezamăgită” de Victor Ponta și Robert Negoiță pentru faptul că au format o alianță politică pentru alegerile locale.

„În afară de dezamăgire nu am alt cuvânt să descriu sentimentul pe care îl am. Ar fi fost o dovadă de respect pentru cetățeni să avem o alianță de centru-stânga. Cetățenii așteptau o astfel de alianță. Din păcate, ei au ales o cale greșită, alianța răului, alianța distrugerii, pentru că prin tot ce au făcut, fac și au zis și zic nu determină altceva decât un sprijin pentru candidatul PNL. Dacă asta înseamnă să fii om de stânga, de centru-stânga, atașat valorilor social-democrației să sprijini candidatul din partea PNL cred că este o mare eroare și viitorul politic la va demonstra acest lucru”, a spus Gabriela Firea, în cadrul unei conferințe de presă.

Firea spune că “nu plânge” după alianța cu Ponta, adăugând că, în schimb, Negoiță și liderul Pro România vor plânge.

„Eu nu fug neapărat după coaliții, după înțelegeri, după alianțe cu anumiți politicieni. Îmi doresc foarte mult o alianță cu oamenii. E în firea lucrurilor să ne aliem cu oamenii. Nu plâng după alianța cu Victor Ponta, în schimb, ei vor plânge, că s-au îndepărtat de cei care i-ar fi fost la o adică alături în cazul unei eventuale candidaturi la prezidențiale pe care a anunțat-o(…)Cred că din acest moment pactul cu cei care gândesc social-democrat în România s-a încheiat definitiv pentru domnul Ponta și acesta nu va mai primi nici simpatie, nici voturi, nici apreciere din partea celor pe care i-a trădat. Pentru că nu doar pe mine m-a abandonat, ci pe toți cei care ne-au votat”, a mai spus primarul general al Capitalei.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW