Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Financial Times: Forțele ruse organizează execuții publice în regiunile ucrainene ocupate

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 4 noiembrie 2022 Etichete: , , , , , ,

Financial Times a prezentat vineri, 4 noiembrie, povestea unui cetățean ucrainean din regiunea Herson, care ar fi fost executat în public de așa-zisele autorități pro-ruse după ce a spus unor polițiști că localitatea în care trăiește aparține Ucrainei.

Orașul Skadovsk, din Herson, sudul Ucrainei, a fost cucerit de armata rusă încă din februarie, iar Tatyana Mudyenko, o fostă asistentă pediatrică, s-a confruntat de mai multe ori cu așa-zisele autorități ruse din regiune în cele 8 luni de ocupație, susține sora sa, Natalia Chorna.

Cele două au participat la protestele organizate de cetățenii ucraineni din Herson în primele luni ale ocupației și s-au numărat printre puținele persoane care au transmis manifestările pe rețelele de socializare.

Numai că, la începutul lunii octombrie, Tatyana a apostrofat poliția ucraineană din regiune pentru colaborarea cu forțele ruse și a spus, în public, că „Skadovsk este Ucraina”, arată sursa citată.

Ulterior, sora Tatyanei susține că fosta asistentă și soțul său au fost răpiți din curtea din față a casei în care locuiau chiar de polițiști ucraineni care colaborau cu forțele ruse și că nimeni nu a putut afla detalii despre starea lor timp de mai multe zile.

Natalia Chorna a precizat că pe 15 octombrie a primit un apel din partea unei persoane care i-a spus că sora sa a fost spânzurată în public de așa-zisele autorități trimise de Moscova, în fața unui tribunal din oraș.

Financial Times arată că nu a reușit să verifice independent toate informațiile legate de moartea și răpirea fostei asistente ucrainene, din cauza accesului limitat al jurnaliștilor occidentali în unele locații, dar menționează că a avut acces la certificatul de deces al Tatyanei, care arată că a murit din cauza „asfixierii mecanice” (a fost aplicată o presiunea prea mare asupra gâtului), discuții între locuitorii din orașul Skadovsk și mesaje care susțin povestea Nataliei Chorna.

Forțele ruse din Herson sunt acuzate că, în cele 8 luni ale invaziei, au comis numeroase abuzuri în localitățile ocupate, civilii ucraineni fiind încarcerați sau trezindu-se cu bunuri confiscate pentru că s-au opus viziunilor Moscovei.

Pe măsură ce Ucraina continuă contraonfesiva în Herson, Federația Rusă a relocat cu forța mii de civili și a mutat capitala administrativă din orașul care poartă numele regiunii în Skadovsk, un port la Marea Neagră cu 15.000 de locuitori.

Un alt localnic susține că Skadovsk a devenit „o tabără de concentrare” și „o bază militară”, dintr-un „oraș tăcut în care persoane din toată Ucraina veneau la mare”.

Armata Ucrainei a transmis vineri că 1.000 de soldați proaspăt mobilizați de Federația Rusă au ajuns în regiune pentru a pregăti bătălia dificilă și crucială pentru Kiev, în economia recuceririi teritoriilor ocupate de armata rusă.

Herson este una dintre cele 4 provincii ucrainene (restul sunt Donetsk, Lugansk și Zaporojie) anexate de Federația Rusă în septembrie.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii