Tuesday, August 16, 2022
Jurnalism corect


Final de proces pentru Valeriu Zgonea, acuzat de trafic de influență de DNA. Procurorii vor cere în curând pedepsele

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 16 ianuarie 2020 Etichete: ,

Dosarul lui Valeriu Zgonea în care este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă este aproape de final. Anchetatorii vor cere luni, 20 ianuarie, la Tribunalul București, pedepsele în prima instanță pentru fostul președinte al Camerei Deputaților. 

În cadrul acestui dosar au mai fost audiați Victor Ponta și Liviu Dragnea.

Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, este judecat pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi intervenit în favoarea angajării unei persoane într-o funcţie de conducere în Ministerul pentru Societatea Informaţională.

Acuzațiile DNA

În ianuare 2018 fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit de la fostul consilier judeţean din Buzău Dumitru Dobrică peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie importantă, prin exercitarea influenţei asupra unor funcţionari publici.

În ianuare 2018 fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit de la fostul consilier judeţean din Buzău Dumitru Dobrică peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie importantă, prin exercitarea influenţei asupra unor funcţionari publici.

”În perioada cu iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte al unei formaţiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă a lui Dobrică Dumitru”, anunţa DNA.

Ulterior, Zgonea a primit de la Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Potrivit DNA, la data de 22 aprilie 2013, ”ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu”.

”Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale”, mai precizează procurorii.

 

Știre în curs de actualizare. 

sursa foto: Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW