Monday, June 14, 2021
Jurnalism corect


Final de proces în dosarul campaniei din 2009 | Udrea: Sunt printre puținii politicieni care nu au plecat cu bani acasă

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 14 decembrie 2020 Etichete: ,

Procesul în care fosta șefă de la Turism, Elena Udrea, este judecată alături de fiica cea mare a lui Traian Băsescu, Ioana, pentru finanțarea campaniei prezidențiale din 2009, a ajuns la final, în prima instanță. Ultimul termen va avea loc în luna ianuarie, atunci când procurorii vor anunța pedepsele. Audiată, luni, Udrea a spus, în sala de judecată că a finanțat din propriul buzunar partidul, astfel că nu a plecat ea cu bani acasă.

În ceea ce privește cea de-a cincea infracțiune, de spălare a banilor, a cărei săvârșire mi se impută, precizez faptul că am finanțat personal campania electorală din 2009, alocând sume totalizând peste 300.000 euro. Veniturile personale și ale soțului, aferente anului 2009, mi-au permis această finanțare. Cred că sunt printre puținii politicieni care au adus bani personali în campania electorală și nu au plecat cu bani acasă în urma lor”, a spus fostul ministru în sala de judecată.

Elena Udrea, care a respins toate acuzațiile, a spus că a dat bani partidului de mai multe ori.

Îmi amintesc faptul că Lungu obișnuia să vină la mine să ceară bani pentru plata unui anumit eveniment în ipoteza în care nu identifica o altă sursă de finanțare sau legătura în materie era mult prea greoaie pentru cât de dinamici eram noi în momentul respectiv. Am fost de acord în numeroase rânduri să susțin eu financiar, din resursele familiei, diverse activități organizate în interesul partidului sau chiar ministerului”, a mai declarat Elena Udrea, la proces.

Udrea: Întrebai rudele, vecinii, dacă vor să aloce fonduri

Fostul ministru susține că membrii de partid căutau finanțare în rândul apropiaților.

„Exista o obligație a membrilor de partid și o necesitate, să identifice surse de finanțare a activităților din cadrul campaniilor electorale. În consecință, membru de partid fiind, îți întrebai rudele, vecinii, prietenii, persoanele despre care aflaseși că mai finanțaseră anterior partidul, dacă erau dispuși să aloce fonduri pentru aceste activități. Nu stăteam cu brațele în sân așteptând doar să vină persoane care să ofere donații sau nu”, a afirmat Udrea.

Final de proces

Procesul se va încheia pe 8 ianuarie, când va avea loc ultimul termen. Atunci, procurorii DNA vor anunța ce pedepse cer pentru inculpați. Verdictul ce urmează a fi dictat de Curtea de Apel București nu va fi definitiv.

În anul 2017, Elena Udrea, a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită și spălare a banilor.

„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare”, arată procurorii DNA.

Conform procurorilor anticorupție, remiterea foloaselor infracționale ar fi fost disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță. Citește aici toate acuzațiile.

Foto: adevarul.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW