Tuesday, May 21, 2024
Jurnalism corect


Filosoful Mihai Şora a încetat din viață, la 106 ani

By news.ro , in Stirile zilei , at 25 februarie 2023 Etichete:

Filosoful şi eseistul Mihai Şora a murit, sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Pe pagina sa de Facebook a apărut, sâmbătă seara, o postare cu mesajul: ”Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi”, semnată Aziul.

În postare sunt trecute următoarele date: „Mihai Şora 7 noiembrie 1916 – 25 februarie 2023”

alături de mesajul: „Iubitule,
ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi, credinţa, nădejdea şi dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Şi niciodată nu-ţi voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe şinele destinului meu şi m-ai legat ireversibil şi armonios de al tău, cu o graţie de care numai tu erai capabil şi pe care nu mulţi pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu ştiu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veşnic – nu numai în Rai, unde, negreşit, tu vei sta, ci şi pe punctul acesta albastru, boţul de apă şi humă care pluteşte în spaţiu şi pe care opt miliarde de alte făpturi omeneşti – dar niciuna ca tine – convieţuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori îşi sunt – unele, altora – sprijin.  E frig fără tine, iubitule. Aziul”. 

Urăm condoleanțe familiei și apropiaților săi!

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW