Thursday, May 2, 2024
Jurnalism corect


Fermierii din Belgia vor bloca portul Zeebrugge

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 30 ianuarie 2024 Etichete: , ,

Fermierii din Belgia, frustrați de creșterea costurilor, politicile de mediu ale Uniunii Europene și importurile de produse alimentare la prețuri reduse, plănuiesc să înceapă marți blocarea căilor de acces spre portul de containere Zeebrugge din Belgia, conform unui raport al ziarului financiar De Tijd, preluat de Reuters.

Protestatarii plănuiesc să obstrucționeze intrarea în portul de la Marea Nordului, al doilea cel mai mare din țară, pentru cel puțin 36 de ore, începând de la ora locală 14.00 (15.00, ora României), conform informațiilor ziarului care citează surse din rândul organizatorilor și poliției. Se estimează că blocada drumurilor ar putea persista până miercuri seară, după cum indică sursa menționată.

„Serviciile de poliţie au primit informaţii despre o acţiune în portul Zeebrugge”, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii portuare. Acesta a precizat că nu este clar ce va implica acţiunea.

Luni, fermierii din Belgia au blocat autostrăzile din partea de sud a țării și au staționat tractoare în apropiere de Parlamentul European din Bruxelles. De asemenea, marți dimineața, au creat perturbări în trafic în zona frontierei cu Olanda pe autostrada E19, cu un convoi de tractoare îndreptându-se către orașul port Anvers, potrivit televiziunii publice RTBF.

Premierul belgian Alexander De Croo are programată o întâlnire marți cu reprezentanții asociațiilor de fermieri.

În ultima perioadă, fermierii din diverse țări europene, printre care Germania, Polonia, România și Franța, au protestat împotriva a ceea ce consideră a fi birocrație exagerată, costuri mari ale combustibilului și concurență inechitabilă, efecte ale politicilor liberale de comerț ale Uniunii Europene.

Protestele fermierilor belgieni au fost inspirate de acțiuni similare din Franța, unde fermierii nemulțumiți au blocat drumuri și au intensificat perturbările traficului în jurul Parisului, crescând presiunea asupra guvernului. În încercarea de a rezolva criza, președintele francez Emmanuel Macron a comunicat Comisiei Europene imposibilitatea finalizării negocierilor pentru un acord comercial cu blocul Mercosur din America de Sud.

foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW