Femeie din Timișoara, cercetată pentru că s-a dat drept medic și a efectuat operații estetice într-un cabinet neautorizat
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Timiș, sub coordonarea procurorilor, au efectuat două percheziții în Timișoara, la domiciliul și cabinetul unei femei cercetate pentru practicarea ilegală a unei profesii.
Potrivit anchetatorilor, o femeie din Timișoara, care s-a pretins medic, a efectuat ilegal operații estetice și tratamente de întinerire într-un cabinet neautorizat.
Poliția i-a deschis dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii, descoperind că aceasta a realizat intervenții de estetică și remodelare corporală fără a fi autorizată pentru acest lucru.
„Într-un spaţiu neautorizat şi neadecvat, aceasta ar fi efectuat tratamente de rejuvenare cu fillere (acid hialuronic), toxină botulinică (botox), mezoterapie, topire de grăsime cu diferite substanţe speciale, pentru care legea prevede calitatea de medic cumulată cu o competenţă specială recunoscută, femeia neavând absolvită nicio facultate de medicină şi nefiind activă în niciun colegiu al medicilor din România”, potrivit unui comunicat transmis de poliţia Română.
Comentarii