Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


Federația Rusă, despre noua Strategie de Apărare a României: Va fi folosită pentru creşterea prezenţei militare a NATO şi SUA în regiunea Mării Negre

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 12 iunie 2020 Etichete: , , ,

Noua versiune a Strategiei Naţionale de Apărare a României, în care Rusia figurează ca o ameninţare la securitatea republicii, va fi folosită pentru creşterea prezenţei NATO şi a SUA în regiunea Mării Negre, a transmis joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, informează agenţia de presă TASS, citată de AGERPRES.

Includerea Rusiei printre „sursele problemelor globale” nu este ceva nou, a spus ea. „În Occident, acest truc este adeseori folosit pentru a ocoli recunoaşterea propriilor defecte, greşeli şi probleme”, iar „faptul că Bucureştiul foloseşte metoda plagiatului nu confirmă decât – aşa cum ni se pare – un deficit de gândire independentă în rândul politicienilor români”, a afirmat Zaharova.

„Este evident că noua versiune a Strategiei române va fi folosită pentru creşterea prezenţei militare a NATO şi SUA în regiunea Mării Negre. Astfel, Bucureştiul în loc să devină ‘furnizor de stabilitate’ îşi va aduce contribuţia la creşterea în continuare a tensiunilor în regiune şi a lipsei de încredere”, a declarat Zaharova în cursul unei conferinţe de presă.

CITEȘTE ȘI: Strategia Națională de Apărare 2020 – 2024: Federația Rusă și efectele pandemiei, printre amenințări

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW