Familia unui fost deputat PSD, mort după ce s-a îmbolnăvit de COVID, a dat în judecată Spitalul Militar
Familia fostului deputat buzoian Nicolae-Sebastian-Valentin Radu (PSD), decedat în luna decembrie a anului 2020 în urma unor complicaţii apărute ulterior infectării cu COVID-19, a dat în judecată Spitalul Militar Central din Bucureşti. Soţia şi copiii fostului parlamentar cer daune morale de 1 milion de euro, dar şi 40.000 de euro cheltuieli cu transferul fostului deputat la o unitate sanitară din Germania, unde pacientul a ajuns cu septicemie cauzată de contractarea unor infecţii intraspitaliceşti.
Soţia şi cei doi copii ai fostului deputat buzoian au decis să acţioneze în instanţă Spitalul Militar Central din Bucureşti.
“După doi ani şi patru luni de la deznodământul tragic, furia simţită la acel moment s-a transformat în dorinţa acută de dreptate. Această situaţie nefastă a prezenţei infecţiilor nosocomiale se cunoaşte şi se muşamalizează, lăsând la voia întâmplării pe toţi cei care suferă o intervenţie chirurgicală în Spitalul Militar Central. Cred în dreptul la informare justă şi sper ca acţiunea mea să genereze o diferenţă pozitivă spre binele tuturor, astfel încât nimeni să nu mai sufere de pe urma pierderii celor dragi. Cred în dreptate şi în justiţie”, a declarant, pentru News.ro, soţia deputatului buzoian Diana Radu.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 în luna septembrie a anului 2022.
La termenul din 29 noiembrie instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi a pus în vedere Spitalului Militar Central să depună dosarul complet al pacientului Radu Nicolae-Sebastian-Valentin care să includă neapărat şi o serie de documente care să ateste îndeplinirea obligaţiilor de depistare, identificare şi raportare a infecţiilor asociate asistenţei medicale precum şi dovezi privind implementarea măsurilor de limitare ale acestora.
De asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale şi s-a admis solicitarea de audiere a trei medici care l-au tratat pe Sebastian Radu, respectiv dr. Dan Corneci, dr. Carciumaru Bogdan si dr. Paduraru Tudor Alexandru.
Sebastian Radu a fost transferat la Spitalul Militar Central din Capitală în data de 14 noiembrie 2020, după ce, fiind depistat pozitiv COVID-19, s-a simţit tot mai rău la Spitalul Judeţean Buzău unde fusese internat iniţial.
La Bucureşti, deşi testele de coronavirus au devenit negative, starea sa de sănătate era tot mai gravă.
În 6 decembrie, la solicitarea soţiei, Sebastian Radu a fost transferat la un spital în Germania, unde a decedat pe data de 9 decembrie. Pacientul a ajuns cu septicemie cauzată de contractarea unor infecţii intraspitaliceşti.
Următorul termen în procesul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1este în data de 2 mai 2023.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii