Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


Familia unei femei acuză mai multe spitale că au refuzat să o îngrijească deoarece este supraponderală. Cum au răspuns unitățile medicale

By news.ro , in Stirile zilei , at 23 aprilie 2023 Etichete: , , , , , ,

Familia unei femei cu obezitate, care cântăreşte aproximativ 250 de kilograme, acuză că mai multe spitale au refuzat să o preia, după ce a căzut în casă şi s-a lovit la genunchi, astfel că pacienta a fost ţinută timp de câteva ore în autospeciala ISU cu care a fost transportată. 

Managerul Spitalului din Dorohoi, care a preluat-o într-un final pe femeie, a explicat că spitalele judeţene din Botoşani şi Suceava au refuzat-o întrucât nu au dotările necesare în astfel de cazuri. În prezent, ea este într-o stare stabilă, dar conducerea unităţii spitaliceşti caută încă un computer tomograf pentru investigaţii suplimentare.

Familia femeii a declarat pentru monitorulbt.ro că pacienta a fost ţinută mai bine de patru ore într-o autospecială de transport victime multiple a ISU Botoşani, întrucât reprezentanţii Spitalului din Dorohoi le-au spus că nu o pot primi pentru că nu au un pat care să îi poată susţine greutatea şi că nici alte unităţi medicale nu o pot prelua.

În înregistrările publicate de monitorulbt.ro se aude cum un cadru medical de la Spitalul din Dorohoi le acuză pe rudele femeii că fac ”mofturi la spital” şi le spune că nu poate aduce o saltea de acasă.

„Dacă o trimit, am sunat de trei ori, nu o ia nimeni. Pentru că nu au posibilităţi să aibă grijă de ea. Dacă nu are, n-o primeşte nimeni(….) Nici Arafat n-o ia”, afirmă, la un moment dat, medicul.

După mai multe discuţii în contradictoriu, filmate de rudele pacientei, aceasta a fost primită de Spitalul din Dorohoi şi aşezată pe două saltele puse pe jos.

Spitalele nu sunt pregătite tehnic pentru persoanele obeze

Managerul Spitalului Municipal Dorohoi, Valerian Andrieş, a declarat, duminică, pentru News.ro că femeia a fost adusă de ISU Botoşani, în urmă cu două zile, la spital. Medicii de aici au încercat să o transfere la Spitalul Judeţean din Botoşani sau la cel din Suceava, dar au fost refuzaţi.

Este vorba despre o pacientă care acum două zile a venit la noi. Are 59 de ani şi aproximativ 250 de kilograme. A fost adusă de ISU cu autospeciala de victime multiple. A venit cu un traumatism genunchi bilateral. S-a încercat transferul la Spitalele Judeţene din Botoşani sau Suceava, dar nu s-a reuşit pentru că nu au aparatură medicală. Noi avem şi CT şi radiologie, dar nu susţine greutatea”, a declarat Valerian Andrieş, care este şi medic chirurg.

Managerul Spitalului din Dorohoi a format o comisie de medici care a stabilit, în urma unei consultări, să păstreze pacienta în acest spital, sub supraveghere medicală.

Acum este internată la secţia de chirurgie, iar evoluţia este una foarte bună. În afară de faptul că este policontuzionată nu are alte probleme. Desigur, şi obezitatea morbidă. Mâine (luni – n.r.) aşteptăm să aducem un aparat de radiologie portabil, să îi facem radiologiile şi sperăm la un CT abdominal pentru că familia ei susţine că în ultimele două luni a luat 40-50 de kilograme şi ne gândim că ar putea fi o formaţiune…”, a declarat medicul.

La Spitalul Municipal din Dorohoi nu se găsea niciun pat special pentru pacientă, astfel că managerul a afirmat că a procurat unul de la o societate privată.

„Noi am achiziţionat un pat special care să susţină pacienta. În 2 ore am reuşit să îl aducem de la Dorohoi de la un privat care face paturi pentru asemenea problemă. Evoluţia pacientei este bună, e stabilă. Mobilitatea genunchilor este bine, evoluţia este bună, sperăm să avem şi această investigaţie, să găsim CT-ul”, a mai declarat managerul Spitalului Municipal Dorohoi.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW