Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Falsul medic estetician Dr. Lana, trimis în judecată: 37 de paciente cer daune

By Redactia , in Justitie Stirile zilei , at 28 mai 2021 Etichete: ,

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 anunță că au trimis în judecată dosarul în care un fals medic estetician, cunoscut sub numele Dr. Lana, este acuzat de exercitarea fără drept a profesiei și înșelăciune. Soțul femeii este cercetat pentru complicitate la aceste infracțiuni.

„În perioada 18.11.2019 – 04.12.2020, inculpata a efectuat intervenții chirurgicale estetice minim invazive asupra a 52 de persoane, dintre care 37 au apreciat că au fost induse în eroare și s-au constituit parte civilă în procesul penal”, transmite parchetul.

Cum ar fi acţionat Dr. Lana

Dr. Lana este cetățean al Republicii Moldova, absolventă a unei facultăți de medicină, căsătorită cu un cetățean român. Potrivit procurorilor, începând cu 2019, femeia ar fi efectuat intervenții estetice minim invazive în diferite locații din București, sectoarele 1 și 2, exercitând profesia de medic în România fără drept de liberă practică. Toate activitățile s-ar fi derulat cu ajutorul soțului.

„Printre intervențiile efectuate de aceasta se pot enumera injectările cu acid hialuronic, injectările cu botox, fox eyes, poceduri cu fire COG, PDO, procedurii de tip Jaw Line pentru remodelarea feței, etc, iar pentru efectuarea intervențiilor estetice, inculpata a utilizat anestezice injectabile.

Pentru a atrage cât mai multe cliente și pentru a le induce în eroare cu privire la calitatea sa de medic, inculpata a utilizat platformele on-line, respectiv Facebook și Instagram, unde s-a promovat ca ”Dr. Lana”. Aceasta a solicitat programările doar prin intermediul aplicațiilor de telefonie mobilă, respectiv Whatsapp, Facebook Messenger, Viber, evitând convorbirile telefonice ce ar fi putut fi înregistrate.

Aceasta s-a prezentat pacientelor ca medic, iar pe rețelele de socializare a menționat denumirea de medic specialist intervenții minim invazive, inducând, astfel, în eroare pacientele cu privire la dreptul de liberă practică al acesteia pe teritoriul României și crescând gradul de încredere al acestora.

Substanțele și materialele folosite pentru efectuarea intervențiilor estetice au fost achiziționate de către inculpat, acesta solicitând distribuitorilor transmiterea substanțelor către toate adresele la care inculpata își desfășura activitatea. Inculpații au manifestat precauție în desfășurarea activității infracționale, atât prin purtarea discuțiilor cu persoanele care au apelat serviciile inculpatei, dar și prin mijloacele de prevedere pe care aceștia le-au luat în momentul în care pacientele s-au prezentat la cabinetul unde inculpata își desfășura activitatea.

Sumele de bani încasate ca urmare a prestării serviciilor medicale au fost încasate doar în numerar atât de inculpată, cât și de inculpat”, explică procurorii.

Sursa foto: Mediafax

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW