Thursday, December 1, 2022
Jurnalism corect


Extinderea Spitalului Universitar, motiv de dispută în Consiliul General: PNL și PSD vs Nicușor Dan și USR

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 13 mai 2022

Aleși de bucureșteni prezentând practic un pachet comun de reforme, Nicușor Dan și consilierii generali ai PNL, respectiv cei ai USR, cu greu mai reușesc să colaboreze. Cele două formațiuni ajung ca, în multe situații, să pună între ghilimele parteneriatul politic pe care îl au, uitându-se cu jind la fotoliul de primar, în perspectiva localelor de peste doi ani.

Cel mai recent caz s-a petrecut vineri, 13 mai, în timpul ședinței Consiliului General. Liberalii, care în ajun l-au atacat destul de dur pe Nicușor Dan într-o conferință de presă, au forțat introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de modificarea a Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General asupra căruia celelalte două părți – Nicușor Dan și USR – nu își exprimaseră acordul.

Extinderea Spitalului Universitar – mărul discordiei

Miza este legată de extinderea Spitalului Universitar, un proiect finanțat inclusiv cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. Grupul PNL l-a acuzat pe Nicușor Dan că a tergiversat autorizarea extinderii. De cealaltă parte, primarul a explicat că aceasta urma să se facă pe un teren care în acte apare ca spațiu verde, iar legea nu îi permite să emită respectivul document.

Pe teren, situația arată puțin diferit. Acolo se află deja un heliport, care, după cum se poate observa în imagine, este folosit și ca parcare de către unii dintre angajații unității sanitare.

Ședința Consiliului General a început cu 30 minute, timp în care consilierii au purtat discuții în spatele ușilor închise. Nu s-a ajuns la un consens în majoritatea PNL-USR din Consiliul General, astfel că liberalii au apelat la grupul PSD.

PNL și PSD au votat cot la cot

Ședința a început în jurul orei 14:00, ia viceprimarul PNL Sebastian Burduja a propus suplimentarea ordinii de zi a ședinței. Din partea USR a luat cuvânt viceprimarul Horia Tomescu, care a explicat că o modificare atât de importantă trebuie făcută doar în urma unei dezbateri publice.

În momentul votului, „surpriză”, grupul PSD a votat cot la cot cu PNL, astfel că proiectul a intrat pe ordinea de zi. Câteva minute mai târziu, liberalii și social-democrații au repetat mișcarea, astfel că inițiativa a fost adoptată. Rezultatul: 35 de voturi „pentru”, 1 „împotrivă” și 16 abțineri.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW