Thursday, December 12, 2024
Jurnalism corect


EXCLUSIV Șeful AEP anunță prelungirea programului la secțiile unde se mai află alegători care așteaptă să voteze

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 noiembrie 2024

Președinții secțiilor în fața cărora se mai află persoane în așteptare pentru a vota pot dispune prelungirea programului până când ultimul dintre acești alegători și-a exprimat votul, a anunțat președintele Autorității Electorale Permanente, într-o declarație acordată pentru Mainnews.ro.

„În varianta în care la ora 21:00 în interiorul secției de votare sau la coadă așteptând să voteze se mai află oameni care nu au apucat să voteze, președintele secției de votare poate dispune prelungirea votării până votează ultimul om, dar nu mai tâziu de ora 23:59”, a declarat președintele AEP, Toni Greblă, în exclusivitate pentru Mainnews.ro.

Peste 18 milioane de români sunt așteptați duminică, 24 noiembrie, la urne, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. În Capitală, alegătorii sunt întrebați printr-un referendum cum este mai bine să se împartă banii între Primăria Generală și primăriile de sector. Alte două întrebări se referă la emiterea autorizațiilor de construcție și combaterea consumului de droguri în școli. 

În cursa prezidențială au intrat 14 candidați, dintre care 13 continuă competiția după retragerea lui Ludovic Orban, care încă se regăsește pe buletinele de vot.

CITEȘTE ȘI: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW