Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

EXCLUSIV Şefi din ANAF, acuzaţi că acoperă fapte de corupție comise în Vama Constanţa

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 8 septembrie 2019

Mai multe persoane din cadrul ANAF sunt acuzate, printr-un document ajuns la ANAF și la DNA, că ar acoperi fapte de corupție comise în Vama Constanța. Așa cum mainnews.ro relata într-un articol anterior, este vorba despre un presupus autodenunț al unui șef din cadrul vămii, care detaliază un întreg sistem de colectare a unor taxe nelegale, menite să acopere diferite deficiențe ale mărfurilor care ajung în România pe cale maritimă sau să scadă considerabil din taxele ce revin statului român. 
Potrivit autodenunțului, o parte din banii colectaţi ar ajunge la cele mai înalte funcții din Finanțe sub forma unor taxe pentru menţinerea unor persoane în posturi de conducere.

Autodenunț: Am creat un grup organizat pentru săvârșirea unor fapte de corupție

Nu este clar dacă autodenunțul este asumat de semnatar, însă acesta conține date concrete referitoare la modalitatea de eludare a legii, sunt furnizate numele comisionarilor vamali, ale lucrătorilor vămii implicați, precum și ale unor șefi din cadrul ANAF care ar acoperi faptele şi chiar ar percepe taxe de protecţie.

Autorul presupusei sesizări este Lică Octavian Parfenie, șef adjunct al biroului vamal de frontieră Constanța Sud. Acesta își începe confesiunea menționând că a organizat un grup infracțional organizat menit să comită „fapte de corupție și de criminalitate organizată”.

De altfel, presa locală a mai scris despre angrenarea unor lucrători vamali într-un sistem corupt condus de  Lică Parfenie. Jurnaliștii mainnews.ro au încercat să ia legătura cu acesta, însă nu a putut fi contactat.

Surse din sistem au explicat, pentru mainnews.ro, că cele mai importante roluri în grupul infracțional organizat despre care vorbește denunțătorul le au comisionarii vamali, aceștia având conexiuni puternice la nivel politic astfel încât reușesc să schimbe chiar și șefi de vămi.

Interesul unora dintre firmele care exportă diferite mărfuri în România față de aceștia este legat de plata unor taxe mai mici, iar sumele date cu titlul de mită sunt considerabil mai mici decât cele pe care ar trebui să le achite statului.

Legislația nu obligă agentul economic să își divulge identitatea, astfel că marfa este trimisă în România fără ca acesta să își dea numele. Aici este preluată de un agent vamal, angajat al unei firme comisionar vamal, care prezintă toate avizele. Comisionarul vamal este practic un independent care se ocupă de preluarea mărfurilor.

Cercul este însă unul restrâns, la nivelul portului Constanța fiind câțiva comisionari care gestioneză importurile, aceștia fiind în strânsă legătură cu persoanele cu funcții de conducere din structură.

Banii ar ajunge la anumiți șefi din Finanțe, uneori chiar și la nivel de partid. Șefii de structuri ar plăti pentru a fi menținuți în funcții, însă totul s-ar face cu complicitatea altor angajați ai statului, nefiind exclusă complicitatea unor reprezentanți ai Poliției Transporturi, BCCO sau ANAF, spun sursele din sistemul vamal consultate de mainnews.ro.

Traseul mitei

În autodenunţ se menţionează că banii ajung la comisionarii vamali direct de la titularii operațiunilor, fie prin intermediari fără vreo calitate legală dată de reprezentanţi ai firmelor importatoare sau exportatoare.

Intermediarii încheie, fără a avea calitatea legală, în numele și pentru societățile importatoare, „Contracte de Reprezentare Directă/Indirectă” (pentru reprezentare în Vamă) „pe care ulterior acești comisionarii vamali le prezintă la biroul vamal cu ocazia acceptării declarațiilor vamale de import, creând astfel o aparenta legala teoretica că reprezentantul legal al firmei importatoare/exportatoare semnează direct cu firma de comisionari vamali, deși în fapt nu se întâmplă acest lucru, întrucât reprezentantul firmei importatoare nu se află niciodată prezent la momentul semnării, firma de comisionari vamali nu știe și nu vede niciodată pe adevăratul administrator legal al mărfurilor ce fac obiectul operațiunii vamale pentru că eu asigur protecția acestor fapte si acte administrative in cadrul operațiunilor de vămuire”, explică Parfenie.

Șeful din vamă susţine că verifică toate declaraţiile vamale de import pentru a stabili dacă agentul economic respectiv plăteşte mita. Dacă sunt firme care nu plătesc, documentele sunt blocate de controale excesive, până când societatea în cauză se îndreaptă către un comisionar vamal din reţeaua pe care o conduce. În lipsa lui, declaraţiile vamale nu sunt acceptate.

„Excepție de la aceste proceduri de lucru fac societățile comerciale încadrate la mari contribuabili cum ar fi FORD, RENAULT etc. pentru a nu ma alege cu reclamatii la Direcția de Integritate din ANAF și la Președinta ANAF Mirela Calugareanu”, scrie Parfenie.

Acesta îl menţionează şi pe secretarul general al ANAF, Lilian Onescu, despre care susţine că îi este „bun amic”.

„Îmi asigura protecție fata de conducerea DGV si ANAF, acesta fiind totodată interfața lui Teodorovici Orlano , ministrul Finanțelor, că doar el știe tot ce fac in acest birou vamal”, arată şeful de vamă.

Revenind la modul de lucru explicat în document, comisionarii vamali semnează în fals declaratia de valoare în vamă în numele firmei exportatoare, folosind diferite tehnici, însă probabilitatea de a lăsa vreo urmă privind autenticitatea documentelor este foarte redusă. Toate faptele sunt comise cu implicarea unor funcţionari vamali puşi în funcţii tocmai pentru a asigura tehnicile de securitate menite să blocheze posibile anchete.

„Toate aceste lucruri sunt protejate de mine, prin metode si tehnici foarte abile capatate din anii anteriori ca urmare a experienței capatate in sistemul vamal pentru ca de asemenea aspecte m-am ocupat tot timpul, in sensul ca accept si imi asum cu rigurozitate savarsirea faptelor infracționale, scopul meu fiind acela de a strânge si colecta cu ajutorul membrilor grupului infracțional sumele de bani pe care mi le insusesc cu titlu de mita in vederea efectuării plăților lunare de 100.000 USD pe care trebuie sa le fac pentru a ma menține pe funcția de conducere si a mai strânge ceva bani pentru a ma îmbogăți fara just temei”, se arată în autodenunţ.

Caracatița firmelor comisionarilor vamali – până unde ajunge traficul de influenţă

În autodenunț sunt nominalizaţi şi câțiva dintre comisionarii vamali care efectuează operațiuni frauduloase, unii cu legături în lumea politică. Conexiunile acestora în mediul politic le vom prezenta, pe larg, într-un articol ulterior.

Firmele menţionate sunt : SC PREDILECT SRL,  SC EUROGROUP CONNECTION SRL , ELVADA SRL, BLACK SEA BROKERS AND CLEARANCE SRL.

SC Predilect SRL

Potrivit informaţiilor publice, SC Predilect SRL se ocupă de comisionare vamală, manipulare şi transport marfă în Portul Constanţa și Constanţa Agigea Sud. Administratorul societăţii este Tiberiu Roşu, fost consilier judeţean PSD. Ar fi renunţat la funcţie ca urmare a unui dosar penal deschis pentru că ar fi condus băut şi ar fi refuzat prelevarea probelor.

Tiberiu Roşu este descris de Parfenie drept „persoana care m-a ajutat să acced în funcția de conducere de șef birou vamal când numirea mea a fost făcută de Mișa Ionuț în perioada când acesta a fost președinte ANAF contra unui onorariu de 200.000 EURO pentru numire şi a unei plăţi lunare de 100.000 USD cât am detinut aceasta funcție, precum si actualmente în funcția de șef adjunct, acesta făcând direct intervențiile prin diverși colaboratori apropiați la conducerea ANAF, în spatele jocurilor de culise. Suma de bani pe care Tiberiu Roșu a „plătit-o” cu titlu de mită pentru promovarea mea în funcția de conducere este de 200.000 EURO”.

Octavian Parfenie spune că Tiberiu Roşu este interfaţa lui cu Direcţia Generală Antifraudă, fiind prieten de familie cu Florin Ursu, şeful structurii.

„Menționez că atât Florin Ursu cât și eu personal am fost numiți pe funcțiile de conducere, pe aceiași „linie” și trasee obscure, având la baza prietenii cu conducerea ANAF”, spune Parfenie.

SC Eurogroup Connection SRL

O altă firmă menţionată este SC Eurogroup Connection SRL, condusă de Cristian Fuior şi Regep Genghiz. Cristian Fuior este consilier al  primarului din Constanţa, Decebal Făgădău. Potrivit declaraţiei de avere, acesta deţine un teren intravilan de aproape 600 mp in comuna Cumpăna, un BMW X5 şi un cont cu 6.700 euro, însă nu deţine o locuinţă.

La capitolul venituri, Cristian Fuior a declarat că are ca surse de venit salariul de director de la SC Eurogroup Connection SRL de unde câștigă anual 17.974 lei. Veniturile de la Primăria Constanţa sunt, potrivit declaraţiei de avere pe anul în curs, de peste 42.000 lei. Fuior este şi membru în Consiliul de Administraţie al Regiei de Transport Constanţa, de unde încasează o indemnizaţie de peste 21.000 lei.

Acesta este acţionar al firmei SC Transeuro Link SRL, de unde încasează dividende de 46.799 lei. La aceeaşi firmă lucrează şi soţia, Andreea Fuior, încasând un salariu anual de 23.798 lei.

Rolul lui Regep Genghiz este de a colecta sumele de la firmele importatoare care efectuează operațiuni prin firma de comisionari vamali pe care o reprezintă.

„Fac trafic de influenta si ma informează zilnic la cabinetul personal al biroului vamal si la lucratorii vamali numiți de mine in funcțiile cheie, folosind mijloace specifice de acoperire si protecție, pe principiul„frica păzește bostanul”, ori de cate ori au interese asupra operațiunilor de vămuire ale căror lucrări se efectuează prin firma lor de comisionari”, spune denunţătorul despre cei doi oameni de afaceri.

Contactat de jurnaliştii mainnews.ro, Cristian Fuior susţine că îl cunoaşte pe Parfenie, însă nu sunt într-o relaţie apropiată:

„Da, îl cunosc. Însă relația mea este rece și rară cu domnul Parfenie. Eu nu m-am mai implicat atât de des acolo de prin 2015”, a declarat Cristian Fuior.

Întrebat daca are cunoştinţă despre fapte de corupţie comise la nivelul vămii Constanţa, Fuior a răspuns  : „Ca să vă spun sincer, implicarea mea acolo a fost destul de restrânsă, fiindcă de prin 2015, sunt angrenat mai mult în acivitatea de la Primăria Constanța.(..) E prima dată când aud de acest document. Cel mai bine ar fi să îl întrebați pe cel care a făcut autodenunțul, el cred că știe cel mai bine ce a scris acolo. Noi practic suntem Societate de Comisari Vamali, preluăm niște documente, pe baza acestora se întocmește o declarație vamală care se depune la unitatea vamală și își parcurge în continuare tot traseul. Nu este absolut nimic fraudulos în asta”.

Denunţător: Mita ajunge la Ministerul Finanțelor

Parfenie susţine că în activitatea infracţională este ajutat şi de şeful biroului vamal Constanţa Sud Agigea, Gudu Cristian, înţelegerea fiind ca acesta să nu se implice în procesul de vămuire.

„Gudu Cristian este în prezent șef Birou Vamal Constanța Sud Agigea datorită intervențiilor pe care le-am făcut la D-nul ORLANDO TEODOROVICI prin interpusul acestuia în cadrul ANAF , respectiv Onescu Lilian care este secretar general ANAF, căruia i-am plătit suma de 150.000 euro recompensă pentru numirea la pachet a mea în funcția de sef adjunct, precum și a lui GUDU CRISTIAN în funcția de șef Birou Vamal. După aceste numiri am obligația ca eu împreuna cu Gudu Cristian să achităm lui Onescu Lilian în fiecare lună cu titlu de mită și foloase necuvenite suma de 40.000 USD prin intermediul lui DRAGOȘ MIHAI, șef Birou Comerț Electronic, din cadrul DGV BUCUREȘTI, acesta fiind prieten foarte bun cu Onescu Lilian”, susţine denunţătorul.

Tranzacţiile s-ar realiza, spune Parfenie, la locuința lui Dragoş Mihai din Bucureşti.

„Nu știu despre ce vorbiți, dar cu siguranță este o mizerie. Pe domnul secretar general al ANAF îl cunosc. Suntem într-o relație de subordonat, instituțională. De pe palierul meu de șef birou de la comerț electronic vă dați seama..ce relație să am. Din ce mi-ați spus dumneavoastră, nu este nimic real”, a spus Dragoș Mihai, pentru mainnews.ro.

„Pe lângă taxa de protecție pe care o achit lunar 40.000 USD lui Onescu Lilian mai am obligația de a achita toate cheltuielile sub forma de protocol pe care aceștia Ie efectuează cu ocazia deplasărilor personale pe litoral cum ar fi :distracții în cluburi, cazări, mese la restaurantele de lux din Constanța”, se arată în autodenunţ.

Lilian Onescu, secretarul general al ANAF, a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii mainnews.ro.

Secretarul general al ANAF, abonat la posturi în cadrul instituțiilor de stat

Lilian Onescu este secretar general al ANAF din martie 2018. Și-a început activitatea în cadrul instituțiilor de stat în 2001, când a ocupat postul de inspector de concurență. Din 2003 a fost director de cabinet la Consiliul Concurenței, iar în intervalul 2007-2009 subprefect și prefect al județului Călărași. Din 2009 până în 2012 la lucrat la Guvern, ca inspector, iar în intervalul 2012-2013 a fost subprefect al județului Ilfov.

În 2013-2015 a fost secretar general al Ministerului Fondurilor Europene. De aici a plecat la Ministerul Finanțelor, unde a ocupat postul de secretar general adjunct al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Timp de câteva luni, înainte de a ajunge la ANAF, a lucrat ca inspector guvernamental și ca secretar general la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.

„Fac acest autodenunț în speranța ca veți efectua demersurile legale in cadrai unei anchete penale pentru aflarea tuturor ilegalităților pe care Ie-am comis de când lucrez in Vama Română și pedepsirea acestora urmând să fiu chemat în ancheta penală în care am să recunosc cu dovezi toate faptele comise pe care le-am săvârșit deoarece constituie o povară psihică în sufletul meu în ultima perioadă neavând liniștea sufletească nici măcar in vila de lux pe care eu o dețin pe numele altei persoane sau atunci când mă deplasez la București cu mașina mea de lux Mercedes S -CLASS. Dar ce folos când ai toți banii din lume cele mai frumoase limuzine, hainele cele mai scumpe și un lux confortabil care nu pot aduce liniștea necesară”, conchide Parfenie.

Foto: Inquam Photos/ Daniel Stoeciu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *