Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

EXCLUSIV Reacția conducerii Secției Speciale, după decizia Comisiei Juridice: Până la forma finală a legii mai este. Trebuie să respectăm prevederile legale

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 18 martie 2021

Nicolae Marin, adjunctul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), susține că raportul favorabil dat joi de Comisia Juridică ar reprezenta un pas spre desființarea Secției Speciale, dar a precizat că mai durează până la forma finală a legii. 

Este un pas spre desființarea SIIJ, dar până la forma finală a legii mai este, trebuie votată și în Camera Deputaților și în Senat. Indiferent de rezultat sunt obligat să respect legea, și dacă se desființează și dacă rămâne, trebuie să respectăm prevederile legale, pentru că sunt magistrat și trebuie să respect legea”, a declarat procurorul Nicolae Marin, pentru MainNews.ro.

Procurorul adjunct al SIIJ a afirmat, referitor la amendamentul prin care magistrații vor putea fi trimiși în judecată numai cu acordul CSM, că nu ar fi vorba despre o „superimunitate”.

Nu știu dacă e vorba de superimunitate, nu știu ce să zic la prima vedere, dar nu e treaba mea. Cum să vă spun, mai sunt, înafară de chestia cu trimiterea în judecată, și percheziția unui magistrat e vizată de CSM și mai sunt câteva elemente”, a precizat adjunctul SIIJ.

Nicolae Marin a adăugat că este mulțumit de activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție.

Acum știți cum este, și despre lege se spune că e perfectibilă”, a adăugat procurorul.

Context

Proiectul de lege pentru desființarea Secției Speciale a primit aviz pozitiv din partea Comisiei Juridice, cu 17 voturi „pentru” și 11 „împotrivă”.

În plus, amendamentul prin care judecătorii sau procurorii vor putea fi trimiși în judecată numai cu acordul Secției pentru judecători sau Secției pentru procurori din cadrul CSM a fost adoptat cu 17 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” și 2 abțineri.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Magistrați CSM, după raportul favorabil desființării Secției Speciale: Este un pas înainte / SIIJ însăși este garanția pentru independența justiției

CITEȘTE MAI MULTE AICI: LIVE TEXT | Desființarea SIIJ a primit aviz pozitiv în Comisia Juridică | Amendamentul ce prevede „superimunitatea” magistraților, adoptat

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Prima reacție a lui Tudorel Toader, după ce Comisia Juridică a avizat favorabil desființarea SIIJ: Secția Specială a fost creația Parlamentului

Sursă foto: Digi24

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *