Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


EXCLUSIV Marea familie Popescu Piedone din administrațiile bucureștene

By Vîrban Robert , in Analize & Investigatii Politic Stirile zilei , at 9 aprilie 2024 Etichete: ,

Cristian Popescu Piedone și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, partidul fondat de patronul trustului Intact, Dan Voiculescu. Cu toate că în videoclipurile pe care le publică constant pe rețelele de socializare îmbracă sacoul de justițiar, primarul Sectorului 5 și-a impus apropiații în diverse funcții în aparatul de stat. Cei mai mulți sunt angajați chiar în subordinea sa, la Primăria Sectorului 5, devenită un soi de Macondo modern pentru familia Piedone. Fiul este deputat, fiica este angajată la Primăria Sectorului 4, cea condusă de Piedone timp de 7 ani. Ginerele este angajat la Primăria Sectorului 5, la fel ca alți doi nepoți. Un al nepot este consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5. Acesta este însă doar o parte dintr-un păienjeniș care a acaparat mai multe instituții publice. 

După 7 ani petrecuți în funcția de primar al Sectorului 4, cea din care avea să plece brusc ca urmare a tragediei de la Colectiv, Cristian Popescu Piedone a fost ales, în septembrie 2020, în cea de primar Sectorului 5. La doar două luni de la preluarea funcției, pe 17 decembrie 2020, Piedone a cerut și obținut din partea Consiliului Local suplimentarea aparatului de specialitate cu nu mai puțin de 162 de posturi.

Practic, așa a început totul. Rând pe rând, diverși apropiați de-ai lui Piedone au început să-și găsească locul la instituția condusă de acesta sau la Primăria Sectorului 4, condusă acum de către fostul său viceprimar, Daniel Băluță.

Fiica și ginerele

Șerban Popescu Ana Maria este fiica lui Cristian Popescu Piedone. Începând din anul 2021, ea ocupă funcția de consilier în cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Sectorului 4, instituție condusă de tatăl său în perioada 2008-2015. În ultimii doi ani, s-a aflat în concediu de creștere a copilului, timp în care a obținut în venit lunar de doar 1.200 lei.

Este acționară la două firme – Chocoland SRL și God Trust Enterprises. Potrivit Newsweek, pe cea de-a doua societate sunt înmatriculate mai multe autoturisme de lux: un Rolls Royce Silver Shadow din 1975, Rolls Royce Silver Cloud din 1961, Cadillac Deville din 1959 și un Fiat 1100 din 1939. A lucrat la firma Orion Security, patronată de Anca Anghel, o apropiată a lui Piedone.

Fiica primarului Sectorului deține, alături de fratele său, Vlad Popescu, nu mai puțin de patru terenuri intravilane în Bragadiru, județul Ilfov, respectiv o casă și un apartament în București. De asemenea, ea are în proprietate și un apartament în stațiunea Mamaia.

Foto: Piedone alături fiica sa

Șerban Popescu Ana Maria deține și cinci autoturisme de colecție, dar și bijuterii, ceasuri, tablouri și obiecte de artă în valoare de peste 30.000 de euro.

Ea este căsătorită cu Șerban Andrei Bogdan. Ginerele lui Piedone a fost ales consilier în cadrul Consiliului Local al Sectorului 5 din partea PUSL. Ulterior, el a fost pus de Piedone în funcția de membru în cadrul comisiei privind vânzarea spațiilor comerciale, fapt pentru care primarul Sectorului 5 a fost sancționat de către Agenția Națională de Integritate.

Totodată, el lucrează ca referent în cadrul companiei Totul Verde, gestionată de Primăria Sectorului 4, dar și pe post de consilier în cadrul cabinetului primarului Sectorului 4, Daniel Băluță. În total, din aceste funcții ginerele lui Piedone a obținut anul trecut venituri de circa 30.000 de euro.

Ginerele primarului nu deține proprietăți imobiliare pe numele său, însă declară ceasuri și bijuterii în valoare de aproximativ 90.000 de euro, printre care se numără un ceas Rolex și unul Patek Philippe. Anul trecut, el a declarat circa 12.000 de euro drept câștiguri din pariuri sportive.

Piedone Jr este deputat. Tatăl îl vrea drept succesor la Sectorul 5

Vlad Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone, cel care i-ar putea lua locul la Primăria Sectorului 5, este deputat afiliat PSD. În această calitate a reușit „performanța” ca, după aproape 4 ani de mandat, să vorbească în plen doar 1 minut și 38 secunde.

El deține cinci terenuri, dintre care patru alături de sora sa, și patru case – două alături de soția sa, Mihaela Popescu, iar două alături de sora sa. În declarația de avere acesta menționează cele cinci autoturisme de colecție regăsite și în declarația completată de Ana Maria Popescu, dar și un BMW. Are în conturi peste 200.000 de euro.

 

Foto: Piedone alături de fiul său

Fost fotbalist la CSA Steaua, Capotă Dorin Petre (24 ani) este cumnatul lui Vlad Popescu Piedone, cel alături de care este coproprietar al unui apartament. El ocupă funcția de secretar în cadrul Consiliului de Administrație al companiei Salubrizare Sector 5, aflată în subordinea Primăriei Sector 5.

Foto: Capotă Dorin Petre

Nepoții lui Piedone, puși în funcții cheie

Nepoții din partea soției au fost la rândul lor puși bine de Piedone. Iulian Cârlogea, mâna dreaptă a primarului Sectorului 5, ocupă funcțiile de consilier în cadrul Consiliului Local Sector 4, administrator public al Sectorului 5, consilier personal al lui Piedone și director adjunct la una dintre companiile primăriei, Salubrizare Sector 5 SA. Are venituri lunare cumulate de peste 20.000 lei.

Deține, conform declarației de avere completată anul trecut, alături de soția cu care se afla în proces de divorț, nu mai puțin de șase case. În același timp, menționează în declarația de avere două autoturisme de epocă – Mercedes (1954) și Cadillac (1954). Piedone este mare pasionat de astfel de vehicule.

Partenera sa de viață, Veronica Șerban, ocupă funcția de șef Serviciu accesare fonduri europene din cadrul Primăriei Sectorului 5, obținută în aprilie 2021, la puțin timp după venirea lui Piedone. Femeia deține o vilă de 228 mp în Dobroești (Ilfov), achiziționată în 2020, dar și bijuterii și tablouri în valoare de 50.000 de euro.

Sursa: Cancan

George Cârlogea este consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 5 din partea PPUSL, partidul lui Cristian Popescu Piedone. Totodată, ocupă funcția de manager în cadrul companiei Totul Verde, aflată în subordinea Primăriei Sectorului 4. Soția sa, Alice Cârlogea, este consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 4. Ea lucrează la firma Orion Security.

Viorel Cârlogea, fratele lui Iulian și George, este director executiv în cadrul Poliției Locale Sector 5, funcție câștigată prin concurs în octombrie 2021. Are un salariu lunar de peste 12.000 lei.

Anca Anghel, patroana Orion, pusă în două consilii de administrație

Un alt om important din anturajul lui Piedone este Anca Anghel, unicul acționar al firmei Orion Security, o firmă de pază cu circa 400 de angajați, care în ultimii 6 ani a avut în medie un profit de 2 milioane lei. Aici a lucrat fiica lui Popescu Piedone, Ana Maria. De asemenea, tot la Orion Security sunt angajate Alice Cârlogea, soția lui George Cârlogea, dar și Alina Cârlogea, fosta soție a lui Iulian Cârlogea.

Câștigurile datorate prosperității firmei sale par însă să nu fie suficiente pentru femeia în vârstă de 44 ani. Ea a fost numită de Piedone în consiliile de administrație la două companii ale primăriei – Amenajare Edilitară și Salubrizare Sector 5 – de unde încasează lunar ceva mai mult de 5.000 lei. Deține o vilă de peste 300 mp în Bragadiru, acolo unde familia Piedone are mai multe proprietăți.

Șapte aghiotanți de-ai lui Piedone, „transferați” prin concurs

Pe lângă numeroasele sale rude, Piedone a adus în Primăria Sectorului 5 alți șapte oameni pe care în trecut i-a avut în subordine la Primăria Sectorului 4. Toți au fost angajați prin concurs, fără niciun fel de concurență. Este vorba despre:

Florin Mănuc – secretar general al Sectorului 5. A fost director juridic la Direcția piețe a Sectorului 4

Oundjian Hrant – director general în cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public. A fost director al Direcției de Taxe Locale Sector 4.

Denis Cristian – director ADP Sector 5. A lucrat la Direcția de taxe locale Sector 4.

Valentin Iliescu – director al Administrației Piețelor. Fost director executiv în cadrul Primăriei Sector 4.

Chioran Florin – director general adjunct al Poliției Locale Sector 5. A lucrat la Poliția Locală Sector 4. Soția sa, Chioran Camelia, s-a angajat la Direcția de Taxe Locale Sector 5 după venirea lui Piedone.

Cormoș Adrian – director executiv al Direcției de Investiții a Sectorului 5. A fost director executiv în cadrul Primăriei Sector 4.

Boțoagă Mihai – director al Direcției de Achiziții Sector 5. A lucrat în cadrul Primăriei Sector 4 pe funcții de execuție.

„Cu cine aţi vrea să lucrez, cu toţi trădătorii?”

Poate cel mai grav lucru este că Piedone, omul care este pe cale să păstorească un oraș de peste 3 milioane de locuitori, nu vede absolut nimic în neregulă în faptul că, în loc să fie ocupate pe baze de competență, posturile au ajuns să fie ocupate de apropiații săi, după cum reiese dintr-o declarație făcută la Digi24.

„Nu este nici imoralitate, cu cine aţi vrea să lucrez, cu toţi trădătorii? Voi sta lângă mine cu cei în care am încredere. Sunt singurul? Ia daţi o tură în toată România asta. Eu am puterea să mi-o asum, nu există nicio latură a incompatibilităţii”, a declarat Piedone, la finalul lunii trecute.

Nu de aceeași părere au fost și inspectorii Agenției Naționale de Integritate, care l-au găsit vinovat de conflict de interese prin încălcarea articolelor 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 pentru faptul că și-a numit ginerele în Comisia privind vânzarea spațiilor comerciale.

Articolul 70. Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercita o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natura patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Articolul 71. Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnitatilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenta deciziei şi suprematia interesului public.

Totodată, potrivit OUG 57/2019, „un ales local nu are voie să emită acte administrative care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv”.

Cu toate acestea, ANI prea are ce face în ceea ce privește angajarea fiicei lui Piedone la Primăria Sectorului 4 și nici în ceea ce privește apropiații acestuia care au câștigat concursuri de angajare. Doar justiția ar putea elucida aceste cazuri.

Sursa foto: Facebook

Comentarii