Tuesday, April 23, 2024
Jurnalism corect


EXCLUSIV Caz fără precedent de la debutul campaniei de vaccinare: O femeie a fost vaccinată cu doar o parte din doză / Explicațiile autorităților

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 23 martie 2021

Situație fără precedent de la debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Unei femei care s-a prezentat la centrul din Glina nu i s-a administrat întreaga doză de vaccin Moderna deoarece, în timpul procedurii, o parte din ser s-a pierdut. 

Imediat după incident, cadrele medicale au dorit să efectueze o completare, cu care femeia ar fi fost de acord dacă ar fi primit garanția că nu va fi făcută supradoză. Ceea ce nu s-a întâmplat.

„Marți m-am prezentat la centrul de vaccinare din Glina, județul Ilfov, în vederea vaccinării. În timpul procedurii s-a vărsat o parte din conținut. Practic, în timpul înțepăturii, am simțit lichidul pe piele. Persoana care mi-a administrat serul mi-a spus că este din cauza seringii. Ulterior, am solicitat explicații, implicit un raport al situației. Cei de la centrul de vaccinare au sunat la DSP, iar de acolo li s-a spus ca, în urma declarației asistentei, privind cantitatea pierdută, trebuie să mi se administreze o completare la doza. Am spus că accept propunerea, însă doar în condițiile în care se cunoaște cu exactitate cantitatea pierdută, care nu mi-a fost administrată. Cei de la centrul de vaccinare nu știau ce cantitate de ser a fost administrată, iar apoi s-a sunat la CNCAV, spunându-mi-se că este o situație excepțională”, a declarat Liana Oprea, pentru Mainnews.ro.

Femeia susține că, în final, cadrele medicale au renunțat la ideea de a efectua o completare, iar medicul coordonator al centrului a redactat o declarație în care se menționează că i s-au administrat 0,2 ml din 0,5 ml necesari. Cu toate acestea, nu i s-a eliberat adeverință de vaccinare.

„Ca urmare a discuțiilor telefonice cu reprezentanții Comitetului de Vaccinare și având în vedere nesiguranța personalului de la centrul de vaccinare privind cantitatea de ser care s-a pierdut, s-a renunțat la completare, însă în declarația întocmită de medicul de la centrul de vaccinare se menționează că mi s-au administrat 0,2 ml din cei 0,5 ml necesari. Ulterior, am întâmpinat refuzul de a mi se elibera adeverința de vaccinare. Practic, de la afirmația conform căreia mi s-a administrat serul s-a concluzionat că, de fapt, nu am fost vaccinată. Am întrebat care este calea de urmat, având în vedere eroarea, însă mi s-a spus că este o situație fără precedent și că procedura va fi stabilită după o testare a anticorpilor. Nimeni nu și-a asumat vina pentru această greșeală și nici nu mi s-a spus dacă este cazul să mă prezint la rapel la data stabilită, dacă mi se va administra o doză sau două și care sunt implicațiile pentru sănătatea mea”, mai susține Liana Oprea.

CNCAV nu are procedură pentru astfel de cazuri

Alina Moisoi, responsabilă de comunicare în cadrul CNCAV, a transmis, la solicitarea Mainnews.ro, că nu există nicio procedură standard pentru astfel de situații, responsabilitatea identificării unei soluții fiind a coordonatorului centrului.

„Cazurile acestea sunt particulare. Nu am mai întâlnit de când a debutat campania o astfel de situație. Nu există o procedură pe acest caz particular pentru că nu s-a luat în calcul. În cadrul procesului de vaccinare se pot întâmpla foarte multe lucruri ipotetice. Există niște proceduri elaborate pentru administrarea fiecărui tip de vaccin. Legat de acest caz, decizia trebuie luată pe plan local. CNCAV nu răspunde de cazuri punctuale. (…) Coordonatorul centrului ar putea stabili să fie efectuată o testare de anticorpi, după o anumită perioadă. Și apoi, în funcție de nivelul de anticorpi, să fie efectuat rapelul”, a declarat Alina Moisoi, responsabilă de comunicare în cadrul CNCAV.

Directorul DSP Ilfov nu știa de cele întâmplate în centrul din Glina

Contactat de Mainnews.ro, directorul DSP Ilfov a recunoscut că nu are cunoștință de un asemenea caz. După ce s-a documentat, Tiberiu Negulescu a revenit și ne-a transmis că trebuie efectuat un test de antigen iar, dacă există anticorpi, Liana Oprea să se prezinte pentru rapel.

Nu este deocamdată clar cine va suporta acest cost. Directorul nu a mai răspuns la această întrebare.

Adrian Marinescu: Poate avea imunitate prin anticorpi

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”, a explicat că, deși a fost efectuată o doză mai mică de vaccin, femeia poate dezvolta anticorpi.

„Compania producătoare nu are un tabel în care să precizeze că la o doză mai mică avem un anumit nivel de anticorpi. În general, dacă avem o doză mai mică decât cea optimă, poate avea imunitate prin anticorpi. Cred că lucrurile se vor corecte destul de bine în momentul în care rapelul va fi făcut corect. Ține de răspunsul imun pe care îl are fiecare persoană”, a afirmat Adrian Marinescu.

În opinia medicului Adrian Marinescu, o supradoză de vaccin ar fi creat o probabilitate mai ridicată de apariție a efectelor adverse.

„E greu de zis. Acesta este și motivul pentru care compania producătoare stabilește o doză optimă. o supradozare poate duce la o probabilitate mai mare de reacții adverse”, a răspuns Adrian Marinescu, întrebat care ar fi fost riscurile unei supradoze de vaccin.

Mainnews.ro a luat legătura și cu Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV, care a transmis că se va informa cu privire la acest caz, însă ulterior nu a mai răspuns.

Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, și coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, colonelul Valeriu Gheorghiță, nu au răspuns pentru a oferi lămuriri.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW