EXCLUSIV Alstom a dat în judecată Metrorex. Compania vrea să recupereze penalitățile impuse în contractul pentru 13 rame de metrou
Subsidiara din România a gigantului Alstom a acționat în judecată Metrorex pentru a recupera sumele reținute de compania de stat drept penalități pentru întârzieri la livrarea celor 13 rame de metrou destinate Magistralei 5 Drumul Taberei. Conform informațiilor noastre, până la această oră, penalitățile impuse de Metrorex se ridică la aproximativ 15 milioane euro, însă această valoare crește cu fiecare zi de întârziere.
După ce au îndurat 10 ani până la inaugurarea magistralei de metrou, bucureștenii din Drumul Taberei vor mai avea puțin de așteptat până când să beneficieze de cele 13 trenuri noi, pentru achiziția cărora Metrorex va plăti 103,2 milioane euro.
Încheiat în decembrie 2020, înțelegerea dintre compania aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și subsidiara din România a gigantului francez Alstom prevedea ca primul tren să fie livrat în 2 ani, iar întregul lot în maxim 3 ani și 6 luni.
Aceste termene nu vor fi însă nici pe departe respectate. Potrivit informațiilor noastre, primul tren abia a ajuns în București a fost transferat în Depoul Berceni. Urmează ca un grup de 20 de mecanici să înceapă, începând de pe 14 mai, un curs de instruire care va dura aproximativ o lună. Abia apoi vor începe teste cu prima ramă, care va trebui să parcurgă 10.000 km până să intre în circulație. Pentru celelalte rame testele vor dura ceva mai puțin, în condițiile în care vor trebui să parcurgă în teste 2.000 km. Într-o estimare anterioară, Metrorex arăta că din momentul în care va fi livrat primul tren, va mai dura 8 luni până când acesta să fie pus în circulație publică.
Alstom contestă penalitățile impuse de Metrorex
Pe de altă parte, conform informațiilor noastre, compania statului a calculat până acest moment penalități pentru Alstom de aproximativ 15 milioane euro. Cu aceste sancțiuni nu sunt însă de acord responsabilii din România ai constructorului francez, care au formulat o contestație la Tribunalul București pentru a le anula.
Mainnews.ro a luat legătura cu reprezentanții Alstom pentru a afla motivele invocate pentru întârzierea livrărilor, însă până la această oră nu am primit un răspuns. În trecut, așa cum Metrorex ne-a transmis într-un răspuns, Alstom a explicat întârzierile prin motive independente de voința firmei, cum sunt crizele generate de pandemia de coronavirus și războiul din Ucraina.
Trenuri puține = aglomerație
În prezent, pe Magistrala 5 Drumul Taberei circulă rame Bombardier luate de pe magistrale 1 și 3, astfel încât intervalul de succedare este în cel mai bun caz de 6 minute, ceea ce creează aglomerație la anumite ore.
După sosirea noilor trenuri, sistemul de automatizare și siguranță a traficului, montat tot de Alstom, va putea funcționa la capacitatea de proiectare, astfel încât intervalul se succedare va putea scădea până la 90 secunde.
Prima licitație, anulată de corupție
Prima tentativă a Metrorex de a achiziția trenuri pentru Magistrala 5 datează din anul 2014. Câștigată de Construcciones y auxiliar ferrocarriles (CAF), licitația avea să fie anulată, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descoperit că un angajat al Metrorex i-a divulgat ilegal informații unui reprezentat al producătorului spaniol.
Cei doi au fost condamnați definitiv la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel București. Mai multe detalii aici.
Comentarii