Stirile zilei

EXCLUSIV 80.000 de euro, suma recuperată de Fisc în dosarul ICA într-un an/ Mai puțin de nouă milioane de euro din 60, recuperate la șase ani de la sentință

Fiscul a reușit să recupereze, în șase ani, numai 8.557.855,77 de euro din prejudiciul de 60 de milioane de euro de la inculpații din dosarul ICA, printre care și Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact. Într-un singur an, mai exact din iulie 2019 până în prezent, ANAF a mai recuperat suma de 83.407,04 de euro.

În 2014, Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, la 10 ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). În același dosar au mai fost condamnați și Gheorghe Mencinicopschi, fostul director al ADS, Corneliu Popa și fostul ministru al Comunicațiilor, Sorin Pantiș. Potrivit instanței, ICA a fost subevaluată în mod intenționat la cumpărare, iar Dan Voiculescu i-a influențat, în acest scop, pe ceilalți inculpați din dosar. 3,6 hectare de teren și un hectar de construcții în Băneasa au fost cumpărate de Dan Voiculescu la un preț de 75 de ori mai mic decât cel real, susțin procurorii.

Potrivit sentinței finale, statul are de recuperat 60 de milioane de euro de la toti cei inculpați în dosarul ICA. În acest sens, s-a dispus sechestru pe mai multe bunuri ale acestuia, însă, în șase ani, statul a reușit să recupereze aproape 9 milioane de euro.

„Vă comunicăm că suma totală recuperată în cadrul dosarului penal nr. 25497/3/2012 este de  41.437.292 lei. Procedura de executare silită se efectuează integral, până la recuperarea în totalitate a creanțelor bugetare stabilite de către instanța de judecată”, se arată într-un răspuns ANAF la solicitarea mainnews.ro.

Antena Group a cumpărat fostul sediu al ICA

Pe 8 septembrie 2019, Antena Group a cumpărat fostul sediu al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) cu 10 milioane de euro, confiscat de la Dan Voiculescu în baza sentinței de condamnare la 10 ani de închisoare.

Tranzacția a avut loc pe 20 august 2019, când a fost cea de-a patra licitație pentru vânzarea imobilului de 29.220 mp de pe strada Gârlei 1D (fostul sediu al ICA).

Dacă inițial ANAF și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) cereau pe clădire 76 de milioane de lei fără TVA, la a 4-a licitație suma de pornire a fost 51 de milioane de lei fără TVA.

Potrivit site-ului ANABI, ANAF- Direcția Generală a Vămilor a solicitat fostul sediu ICA în cadrul unei proceduri de reutilizare publică, însă, pe 13 mai, ANAF condusă pe vremea aceea de Mihaela Triculescu, „omul lui Darius Vâlcov și Liviu Dragnea”, a renunțat fără să dea vreo explicație la cererea de solicitare a fostului sediu ICA.

Suma respectivă nu s-a scăzut din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA.

Judecător: Statul ar trebui să confiște din nou proprietatea

Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a dat sentințele în dosarul ICA, a declarat că statul ar trebui să confiște din nou proprietatea, pentru că Dan Voiculescu este beneficiarul real al Antena Group.

„Beneficiarul real al Antenei Group este Dan Voiculescu. Statul ar trebui să recupereze din nou imobilul cumpărat de Antena Group de la ANAF având în vedere că în patrimoniul domnului Dan Voiculescu a intrat din nou acest bun. Ministerul Agriculturii, parte civilă (păgubită – n.r.) în dosar, poate face o cerere ca bunul intrat în patrimoniul domnului Dan Voiculescu, beneficiar real al Antena Group, să fie trecut în patrimoniul Ministerului Agriculturii pentru repararea prejudiciului de peste 60 de milioane de euro”, a declarat judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a pronunțat decizia definitivă de confiscare din august 2014.”, a explicat Camelia Bogdan.

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, Antena Group are urmatorii actionari:

Camelia Voiculescu – 44,55%

Corina Voiculescu – 40,22%

Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei – 3,9%

Grupul Industrial Voiculescu si Compania (Grivco) – 7,3%

Mihai Lazar (director al Grivco) – 3,1%

Dan Gheorghe – 0,43%

Intact Media Advisors SRL – 0,46%.

Judecătoarea a mai menționat și că prejudiciul total în dosar este de aproximativ 100 de milioane de euro, pentru că sumele obținute de stat din valorificarea produsului infracțional, adică a celor 4 imobile confiscate de la Dan Voiculescu, nu se scad din valoarea prejudiciului de 60 de milioane de euro.

Inquam photos/ Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button