Evadare ca în filme în Franța. Doi agenți de penitenciare au fost uciși
Doi agenţi ai Administraţiei penitenciare au fost ucişi cu arme de război, iar alţi doi au fost răniţi marţi, în nordul Franței, la Incarville, în timpul unui atac armat asupra unui furgon. Evenimentul s-a produs la ora locală 11:00 (12.00, ora României), potrivit unor surse din poliţie, citate de Le Figaro.
Atacatorii au fugit cu două vehicule, cu un deţinut care a evadat, potrivit cotidianului francez. Una dintre maşini, marca Audi A5, albă, a fost descoperită incendiată în comuna Vatteville. A doua maşină, marca BMW seria 5 a fugit către Louviers, în Evreux.
⚡ DERNIÈRE MINUTE – #FaitsDivers : Un terrible drame s’est déroulé lors d’une escorte pénitentiaire près du péage d’#Incarville dans l’#Eure. Un #fourgon pénitentiaire a été pris pour cible par une attaque armée vers 11h00. Deux agents pénitentiaires ont perdu la vie et trois… pic.twitter.com/hLchtfFVCc
— FranceNews24 (@FranceNews24) May 14, 2024
Le Figaro scrie că autorii au au folosit una sau mai multe arme de război. Potrivit cotidianului, evadatul este originar din Rouen.
O urmărire este în desfăşurare în departamentul Eure, potrivit Yahoo News. Potrivit BFM TV, deţinutul scos din furgon în timpul atacului, se numeşte Mohamed Amra.
El este cunoscut justiţiei cu privire la trafic de droguri, iar numele acestuia apare şi într-un dosar privind o tentativă de omor, declară o sursă apropiată dosarului site-ului.
Autostrada A154 a fost închisă către Evreux la nivelulu peajului de la ncarville, anunţă SANEF.
Comentarii