Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Europarlamentarul Vlad Gheorghe anunță că demisionează din USR: Au fost declarații publice halucinante ale lui Cătălin Drulă

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 4 februarie 2024

Europarlamentarul Vlad Gheorghe a anunțat duminică, 4 februarie, că demisionează din Uniunea Salvați România (USR), după ce nu i s-a mai permis accesul în sala unde se ținea Comitetul Politic al USR. Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână.

„7 zile mai târziu, niciun răspuns oficial sau neoficial din partea conducerii USR. La peste o săptămână de când mi s-a refuzat accesul la Comitetul Politic la care aveam dreptul statutar să particip, au fost doar declarații publice halucinante ale lui Cătălin Drulă și apropiaților. Fie am o suspendare de 24 de luni – unica din istoria partidului, nu mai există alt membru, nu zic europarlamentar care să aibă o suspendare continuă de doi ani și să nu meargă mai departe sancțiunile – fie am dus presupuse negocieri cu alte partide și târguri pentru funcții”, a scris senatorul într-o  postare pe Facebook.

Repet, la fel ca lista impusă din pixul șefului Drulă pentru alegerile europarlamentare, problema nu este numele meu sau persoana mea, ci acest modus operandi, acest «leadership» care a transformat USR într-un PSD mai mic și cu scor la sfert în sondaje. Nu, USR nu este o «victimă», nu e nicio conspirație la mijloc, pur și simplu astea sunt rezultatele conducerii USR în ultimii ani.

Eurodeputatul USR Vlad Gheorghe a reclamat duminică, 28 ianuarie, că nu a fost lăsat să participe la şedinţa Comitetului Politic al partidului, fiind oprit de către bodyguarzi la intrare pe motiv că nu este „membru activ”.

„Jandragneria s-a mutat la USR! Am fost întâmpinat cu bodyguarzi la intrarea în Comitetul Politic al partidului azi. (…) Mi s-a spus că «aşa sunt ordinele» şi că «nu figurez ca membru USR» în Registru, «membru activ». Eu ştiu că nu este jurist Cătălin Drulă, dar are totuşi jurişti la partid – i-ar răspunde şi voluntar dacă întreabă, nu trebuie să-i plătească la fel ca pe prietenul Cristian Ghinea”, scrie Vlad Gheorghe, menţionând că nu a primit nicio înştiinţare care să în anunţe că nu ar mai fi membru al partidului. Mai multe detalii, aici.

Sursă foto: Facebook/Vlad Gheorghe

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW