Monday, September 26, 2022
Jurnalism corect


Eugen Tomac și-a anunțat demisia de la conducerea PMP

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 9 decembrie 2020

Eugen Tomac și-a anunțat miercuri dimineață demisia din funcția de președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP), după ce formațiunea nu a reușit accederea în Parlament. 

Până la organizarea unui congres, Marius Pașcan va ocupa funcția de președinte interimar.

„Am avut în această dimineaţă o şedinţă, cu toţii ne doream mai mult, cu toţii aşteptam un rezultat mult mai bun. Am luat decizia de a-i informa pe colegii mei că îmi asum acest rezultat care ne nemulţumeşte, vă nemulţumeşte, dar în politică trebuie să priveşti viaţa aşa cum este şi să îţi asumi şi lucrurile care îţi plac şi cele care îţi plac mai puţin. Prin urmare, pentru că îmi asum acest rezultat, mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al PMP, colegul meu, preşedintele executiv Marius Paşcan să preia funcţia de preşedinte interimar al PMP”, a declarat Eugen Tomac, citat de Agerpres.

După centralizarea a 98,68% din totalul secțiilor de votare, formațiunea fondată de Traian Băsescu înregistrează 4,75% la Camera Deputaților și 4,88% la Senat.

CITEȘTE ȘI: Rezultate parțiale transmise de BEC, după centralizare a peste 98% din secții. Camera Deputaților: PSD – 29,3%, PNL – 25,1%, USR PLUS – 14,9% / Senat: PSD – 29,8%, PNL – 25,5%, USR PLUS – 15,4%

Sursa foto: Facebook / Eugen Tomac

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW