Saturday, February 24, 2024
Jurnalism corect


Eșec pentru arhiepiscopul Teodosie: Doar 300 de persoane au răspuns chemării acestuia de a încălca restricțiile și a participa la pelerinajul de Sfântului Andrei

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 30 noiembrie 2020

Doar 300 de persoane, din care 150 membri ai clerului bisericesc, au participat luni, 30 noiembrie la slujba religioasă săvârşită de arhiepiscopul Teodosie cu ocazia celebrării praznicului Sfântului Apostol Andrei, la mânăstirea ce-i poartă numele, din localitatea Ion Corvin, conform informaţiilor oferite Agerpres de prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa.

Conform sursei citate, evenimentul a decurs fără incidente, cu participarea a aproximativ 300 de persoane, pe tot parcursul evenimentului.

„Din informaţiile transmise de către coordonatorul dispozitivului de ordine publică, slujba organizată sub auspiciile Arhiepiscopiei Tomisului la mănăstirea Sfântul Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, s-a desfăşurat fără incidente, la eveniment fiind prezenţi permanent, în dinamică, circa 300 de persoane”, a declarat prefectul Coşa, pentru Agerpres.

Context

Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, este interzisă participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi. Prin urmare, la evenimentul organizat luni la Mănăstirea Sfântului Andrei ar fi avut voie să participe doar persoanele cu reședința în comuna Ion Corvin.

Arhiepiscopul Teodosie a încercat să anuleze în instanță hotărârea CJSU, însă judecătorii de la Tribunalul Constanța i-au respins solicitarea.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW