Eliminarea supraaccizei pe carburanți a trecut de Comisia de Buget. Proiectul pleacă la votul final
Eliminarea supraaccizei la carburanți a trecut în unanimitate de votul din Comisia de buget, urmând ca proiectul să plece în Camera Deputaților pentru votul decisiv.
Deputații din Comisia de buget au aprobat, marți, în unanimitate, și proiectul de lege pentru eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time.
Deputații din Comisia de buget au aprobat, marți, în unanimitate, eliminarea supraaccizei la carburanți. Proiectul legislativ pleacă astfel în Camera Deputaților unde, miercuri, va primi votul final.
Măsurile urmează să se aplice de la 1 ianuarie 2020.
Legea a fost depusă în vara acestui an în Parlament și a fost adoptată tacit în urmă cu o lună și jumătate de Senat. Proiectul se afla de atunci în forul decizonal, respectiv Camera Deputaților, însă n-a fost dezbătut.
Legea vizează diminuarea accizei la carburanţi la nivelul anterior majorării operate în a doua parte a anului 2017.
Eliminarea supraacizei la carburanți a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului de miercuri a Camerei Deputaților.
Majoritatea PSD din conducerea Camerei Deputaților a decis, luni, introducerea acestui proiect împreună cu alte legi vrute de cei de la PNL și USR, printre care enumărăm abrogarea pensiilor speciale și a recursului compensatoriu.
Declarații din timpul ședinței Comisiei de buget
Robert Sighiartău, secretar general al PNL: „E un proiect de lege, vrem să abrogăm aceste articole că sunt cunoscute de întreaga țară. Prin aceste articole s-au introdus două supra impozitări cu efect negativ, supraacciza la carburant introdusă de guvernele PSD, prima data introdusă de guvernul Ponta și reintrodusă de guvernul Tudose. O măsură care a afectat economia românească, transportatorii au alimentat din alte țări unde carburantul era mai ieftin, a afectat românii, prețul la combustibil a crescut cu 32 de bani, 20-30 lei plinul, a avut impact pe un întreg lanțul economic și a dus la inflație. Această supraacciză a fost introdusă că va fi folosită pentru marile proiecte de infrastructură, a fost o minciună, nu s-a întâmplat acest lucru, nu s-au realizat autostrăzi, a avut efecte negative asupra economiei. PNL și-a asumat că vom milita pentru eliminarea supraaccizei”
Daniel Suciu, fost ministru al Dezvoltării Regionale: „Acciza la motorină se situează în jurul a 1,5 lei pe litru, ar fi interesant să știm costul unui litru dintr-o rafinărie românească. Să știm diferența între prețul de producție și prețul de vânzare, scăzând acciza. Când s-a scos acciza, prețurile nu au scăzut. Ce garanții avem că eliminată această taxă, se va proceda la ieftinirea acestor produse”.
Sursa foto: Dreams Time
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/eliminarea-supraaccizei-pe-carburanti-a-trecut-de-comisia-de-buget-proiectul-pleaca-la-votul-final/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/eliminarea-supraaccizei-pe-carburanti-a-trecut-de-comisia-de-buget-proiectul-pleaca-la-votul-final/ […]