Elevii unui liceu din Constanța confecționează viziere pentru medici cu ajutorul imprimantelor 3D
Chiar dacă stau acasă și nu merg la școală, elevii dintr-un liceu din Constanța au găsit o soluție pentru a-și ocupa timpul și a ajuta personalul medical aflat în prima linie în lupta cu coronavirusul.
Elevii din Cercul de Robotică al Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Constanţa au început să producă viziere de protecție pentru medici. Materialele de protecție urmează să fie distribuite personalului medico-sanitar din județ.
Vizierele sunt produse cu ajutorul imprimantelor 3D. Până acum au fost confecționate 100 astfel de bucăți.
“La început, realizarea unei viziere dura aproximativ cinci ore, dar am reuşit să ne perfecţionăm iar la ora actuală, producţia noastră este de o vizieră pe oră. Lucrăm la trei imprimante realizate cu ajutorul elevilor la cursurile de practică”, a declarat coordonatorul Cercului de Robotică al Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, profesorul Marius Dumitrescu, citat într-un comunicat de presă transmis de prefectură.