PoliticStirile zilei

Elena Lasconi și-a dat demisia din funcția de președintă a USR

Elena Lasconi și-a dat demisia din funcția de lideră a USR. Ea va rămâne activă în viața publică și în efortul de schimbare a clasei politice, anunță formațiunea într-un comunicat de presă.

Politiciana a obținut 2,68% dintre voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, clasându-se pe locul al cincilea. În timpul campaniei electorale, o parte din conducerea partidului a decis să-i retragă sprijinul politic în favoarea lui Nicușor Dan. Totuși, ea nu s-a retras din cursa prezidențială.

„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a transmis Elena Lasconi, potrivit comunicatului de presă.

Ea și-a reafirmat sprijinul pentru lupta împotriva corupției și a declarat că acțiunile pe care le-a întreprins au creat fisuri în „sistem”.

„Am făcut, spun eu, tot ceea ce era corect pentru un om care și-a dorit ca USR să fie total altceva decât vechea clasă politică. Am luptat cu toată puterea mea cu un sistem putred, corupt, care ne ține captivi de 35 de ani. Poate am făcut și greșeli în acest parcurs, dar niciodată nu am abandonat buna-credință și am speranța că, împreună, începând de anul trecut, am reușit să creăm fisuri în acest sistem”, a spus aceasta.

La începutul lunii aprilie, mai mulți lideri ai USR, în frunte cu deputatul Ionuț Moșteanu și cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, au decis să îi retragă susținerea președintei partidului în cursa pentru Cotroceni. Ea i-a acuzat că sunt cai troieni ai „sistemului” și a continuat campania electorală, în ciuda faptului că formațiunea politică i-a tăiat bugetul.

Articole Recomandate

Back to top button