Friday, December 13, 2024
Jurnalism corect


Elena Lasconi, primele declarații după rezultatele primelor EXIT-POLL-uri: „Românii și-au dat seama de blatul pe care a încercat să îl facă PSD cu AUR”

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 24 noiembrie 2024 Etichete: , ,

Potrivit rezultatelor transmise de CIRA, care urmăresc datele până la ora 19.00, Elena Lasconi a obținut un scor de 18%, propulsând-o în turul II contra lui Marcel Ciolacu, care ar fi obținut un scor de 25%.

Direct de la sediul USR, Elena Lasconi a oferit primele declarații:

„Le mulțumesc tuturor românilor care astăzi au ieșit la vot. Speranța este vie în România. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat și vă transmit că pentru mine fiecare vor este o responsabilitate. Le mulțumesc colegilor mei și voluntarilor, care au bătut la sute de mii de uși, au stat de vorbă cu mlioane de români în această pre-campanie și campanie electorală. Vă mulțumesc și mă înclin în fața voastră.

Vreau să le mulțumesc delegațiilor și subliniez aici: scorul este foarte strâns .Mare atentie! Nu ne bucurăm, haideți să ne bucurăm mâine. Dar mare atenție în toate secțiile de votare, la fiecare buletin de vot, fiecare vot contează. Este esențial să rămâneți acolo și să apărați fiecare vot.

De asemenea, vreau să-i mulțumesc lui Ludivic Orban pentru susținere și a partidelor Forța Dreptei, PMP și REPER. Vă mulțumesc!

Săptămâna viitoare mai avem o săptămână. Românii au arătat că nu doresc acest guvern PSD-PNL, votul de azi e o moțiune de cenzură din partea românilor că nu își doresc un guvern PSD. Din EXITPOLL-urile pe care le vedem acum 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD.

Urmează alegeri parlamentare, avem nevoie de un guvern care să reformeze cu adevărat România. Anul viitor va fi un an foarte greu. Săptămâna viitoare voi vorbi cu toate forțele de dreapta si forțele democratice din această țară pentru a ne pregăti de o majoritate parlamentară. Este foarte important să avem majoritate.

Dragi români, nu mă lăsați singură! Fiți alături de noi, de mine, să facem o majoritate parlamentara de dreapta, democratică. Un președinte are nevoie de majoritate. Doar așa putem să schimbăm lucrurile în bine în această țară. Să fiți cu ochii pe toate secțiile de votare din România și diaspora. Acum vedem doar niște EXIT-POLL-uri, vreau să văd rezultate pe bune.”, a transmis Elena Lasconi.

Întrebată ce părere are de rezultatul obținut de Călin Georgescu, Elena Lasconi și-a arătat surprinderea:

„Ieri era un candidat virtual și acum e pe locul 3… Să vedem rezultatele și vă spun. Mi se pare foarte clar că românii și-au dat seama de blatul pe care a încercat să îl facă PSD cu AUR și au amendat asta.”

În ceea ce privește o eventuală coaliție cu PNL, liderul USR a precizat că nu vede acest lucru posibil cu actuala conducere a partidului.

„Nu cu leadership-ul de acum care a dat mâna cu PSD. Probabil să se schimbe leadership-ul, dar este treaba lor, este bucătăria lor. Cum putem să vorbim cu o conducere care a rămas agățată de PSD? Eu cred că se vor schimba lucrurile. ”, a mai spus ea.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW