Thursday, May 19, 2022
Jurnalism corect


Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, candidat pentru șefia DNA: Au plecat procurori din Direcție pentru că nu sunt motivați/Cred că procurorii cu funcție de execuție au fiecare în raniță bastonul de mareșal/ Secția Specială nu răspunde niciunei nevoi sociale

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 16 ianuarie 2020 Etichete: ,

Camelia Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, susține, joi, interviul pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Aceasta susține că motivul pentru care mulți procurori din DNA au plecat din cauza faptului că „nu sunt motivați”.

„Una dintre cauze (pentru care au plecat procurori din DNA) cred că este cea a a lipsei de motivare. Nu sunt motivați și nu este recunoscut comportamentul performant și nu este recunoscută valoarea. Cred că aici este o problemă care a afectat stabilitatea. În cei doi ani și jumătate au plecat din DNA procurori valoroși. Singura explicație ar fi demotivarea, atrasă de o comunicare defectuoasă, descendentă. Comunicarea este esența motivării și antrenării.(…)

Cred că procurorii cu funcție de execuție au fiecare în raniță bastonul de mareșal. Eu am încurajat dezvoltarea comportamentului profesional performant. Poate mulți dintre ei nu-și doresc o funcție de conducere, dar asta nu înseamnă că nu au viziune.”, a afirmat Elena Grecu.

„Secția Specială nu răspunde niciunei nevoi sociale”

Elena Grecu consideră că Secția Specială nu răspunde niciunei nevoi sociale, afirmând că nu a sesizat o abordare diferită a fenomenului infracțional din magistratură

„Secția Specială nu răspunde niciunei nevoi sociale de combatere doar a infracționalității din justiție. Pe categorii sociale nu se face justiție. Din punctul meu de vedere nu poate fundamenta înființarea Secției o astfel de abordare. (…)Restrângerea competenței sau centralizarea competenței de investigare a infracțiunilor din justiție prin preluarea de la DNA a investigării infracțiunilor de corupție comise de magistrați nu poate avea acest fundament. Nu acesta este argumentul. Am văzut și raportul Inspecției Judiciare. Nu pun la îndoială realitatea datelor, dar nu a fost mai mare procentul de cauze privind magistrații decât alte categorii profesionale. Nu a fost o abordare diferită a fenomenului infracțional din magistratură. Abordarea a fost la fel de echilibrată și echidistantă. Cred că doar cu bună credință s-a instrumentat în această cauză”, a afirmat procurorul Grecu.

Elena Grecu, respinsă pentru șefia DNA în anul 2018

Camelia Elena Grecu, candidat pentru șefia DNA, a fost procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, între 2009 și 2016.

În prezent, Elena Grecu este procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Procurorul Grecu a mai candidat pentru funcția de procuror-șef al DNA și în 2018, când ministru al Justiției era Tudorel Toader.

sursa foto: ziuadeiasi.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW