Tensionarea situației la frontiera ruso-ucraineană, cu mișcarea unui număr impresionant de trupe la frontieră – cum nu au mai fost din februarie-martie 2014 – a stârnit preocupare la Chișinău. După cum era normal, cel mai probabil una din multele ședințe ale Consiliului de Securitate trebuie să fi discutat, în agenda sa nepublică, și această situație. Mai nou, trupe ruse se mișcă chiar și în raioanele de Răsărit ale Republicii Moldova, în Transnistria, și acest fapt privește direct Chișinăul și antrenează responsabilitatea sa directă. De aceea reacțiile sale nu trebuie să întârzie.

Liniștea subtilă de la Chișinău versus nevoia de poziționare pro-occidentală și pro-ucraineană

Din momentul mișcării trupelor și precizării amenințărilor ruse la adresa Ucrainei, Republica Moldova a preferat o liniște subtilă și neimplicarea în situația de fapt. A contemplat evoluțiile și, cel mai probabil, a avut consultări cu Occidentul, cu România, cu Ucraina, marcând comunicarea doar pe canale diplomatice și de stat. Acest fapt a permis neangajarea unei dispute sau dialog mai neplăcut cu Moscova, dar a stârnit, pe de altă parte, preocupări față de această ambiguitate cu care tratează Republica Moldova un asemenea context ce se află la frontiera vecinului său răsăritean.

E adevărat că situația de la Chișinău nu este una de invidiat pentru Președintele pro-occidental Maia Sandu. Se află în proces intern tehnic de preluare a puterii în stat, proces care trece prin alegeri anticipate, prin constituirea unui guvern pro-occidental cu majoritate suficientă și preluarea controlului asupra principalelor instituții de forță, în primul rând SIS, Ministerul Apărării, Ministerul Internelor, poliția de frontieră. Pentru moment, doar Consiliul Suprem de Securitate – în formula ciudată pe care a îmbrățișat-o actuala administrație, cu prezență politică și a societății civile în locul menținerii exclusive a prezenței instituțiilor statului – este instrumentul la dispoziția Președintelui. Și acesta nu e suficient.

Mai întâi, varianta minimală la dispoziția președinției era aceea de a se poziționa față de Ucraina, anunțându-și susținerea pentru integritatea teritorială, suveranitatea, independența de stat. Sunt componente formale și formule consacrate care se află înscrise în toate documentele internaționale, și acest lucru putea fi de ajutor. De asemenea, în privința masării trupelor ruse la frontiera ucraineană, se putea recurge la anunțarea măcar a îngrijorării față de perspectiva militarizării și a presiunii în vecinătatea sa, dacă nu o abordare consonantă cu UE și SUA.

Când ai trupe de ocupație ruse pe teritoriul național

E greu. E de înțeles că principala preocupare a Președintelui a fost să nu afecteze cursul evenimentelor interne și decizia Curții Constituționale de joi, 15 aprilie, care ar trebui să anunțe îndeplinirea condițiilor pentru dizolvarea Parlamentului, ulterior să nu o antagonizeze înainte de ridicarea stării de urgență pronunțată neconstituțional de către Parlament, fără nici o solicitare de la Președinte sau Guvern. În plus, dacă poziționarea sa ar fi fost urmată de o declarația contrară a majorității socialiste și pro-ruse din Parlament, și acest pas ar fi fost în detrimentul său, ca imagine.

Cred însă că, la acest moment, Maia Sandu ar fi trebuit să-și asume acest risc, cu formula minimală benignă a poziționării Republicii Moldova în siajul Occidentului și în susținerea Ucrainei, fără a aborda, poate, elemente mai discutabile de limbaj. Contează, firește, și comunicarea pe canalele diplomatice și politice directe. Dar pentru imagine și pentru populație, ca și pentru spațiul public occidental, aici cred că poate fi un deficit relevant lipsa unui comunicat public. Care nu avea motive de a fi contracarat în Parlament, dacă prelua doar formule unanim acceptate și recunoscute chiar de către Rusia, la nivel formal și juridic.

Cu atât mai mult atunci când, după cum relatează presa, un convoi de blindate rusești a fost observat în apropierea aerodromului din Tiraspol, ce se află la 13 kilometri de granița cu Ucraina. Că făcea exerciții, că se poziționa pentru preluarea controlului deplin pe aeroport, că a fost vorba de alt tip de acțiune, în perioadele de tensiune pe toate frontierele – la linia de contact din Donbas, pe frontiera necontrolată de autoritățile legitime de la Kiev, pe frontiera ruso-ucraineană din Nord – aceste mișcări de trupe sunt de rău augur și antrenează responsabilitatea statului Republica Moldova cel puțin la nivel de poziționare, știut fiind că nu controlează raioanele sale de răsărit, de dincolo de Nistru.

În Transnistria se află oficial aproximativ 1.700 de militari ruși. De fapt se află chiar trei categorii de militari: cei ce păzesc depozitul de la Cobasna, o relicvă a perioadei sovietice și un cui al lui Pepelea în ceea ce privește prezența militară rusă; apoi Grupul Operativ al Trupelor Ruse – GOTR – reminiscență a Armatei a 14-a sovietică retrasă din Cehoslovacia și rămasă la Tiraspol devenind peste noapte, în 1993, prin decretul lui Boris Elțîn(care a luat-o din subordinea trupelor CSI ale Mareșalului Șapoșnikov și a transferat-o în subordinea lui Pavel Graciov, pe atunci Ministru al Apărării al Federației Ruse) trupe de ocupație ruse în Republica Moldova; în fine, pretinșii “pacificatori”, pe post de trupe de menținere a păcii fără mandat.

Nevoia unui avertisment solid către Tiraspol și Moscova: nu angajați acțiuni de pe teritoriul Republicii Moldova!

Republica Moldova a făcut nenumărate demersuri pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său recunoscut internațional. În afara demersurilor bilaterale directe, încă din timpul președintelui Nicolae Timofti, direct în discuție cu Vladimir Putin, până la rezoluția Adunării Generale a ONU, Republica Moldova a cerut retragerea trupelor ruse, de ocupație, lucru afirmat în campanie și de către Maia Sandu. E adevărat, rămân trupele de pacificatori, auto-intitulate de menținere a păcii, cea de-a treia parte a contingentului, dar care și aici au un statut incert și discutabil juridic, iar Republica Moldova a cerut și retragerea acestora și înlocuirea cu o misiunea OSCE civilă multinațională în Transnistria, nemaifiind vorba despre lupte și conflict de 30 de ani.

O Rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU nu a putut fi adoptată deoarece Rusia, având drept de veto, se opune oricând și agendei, discutării temelor de această factură, și oricărei rezoluții pe această temă. Însă e de la sine înțeles că această mișcare de trupe ruse, chiar în momentul în care tensiunile se amplifică la granița de Est a Ucrainei, nu sunt de bun augur, și oferă ocazia de a reafirma de ce se solicită de la Chișinău, în mod răspicat, retragerea acestor trupe. Nici exercițiile comune cu trupele locale, separatiste, nici prezența pe teritoriul Republicii Moldova a tuturor categoriilor de trupe ruse, nu sunt elemente care să permită menținerea actualei situații, iar pronunțarea fermă a retragerii trupelor ruse din regiune are temei solid și probe directe, unele datând chiar de acum două zile.

Mai mult, Președintele Republicii Moldova putea să acționeze pro activ și pe altă dimensiune, respectiv relația cu Tiraspolul. Nu cred că îi convine nici lui Krasnoselski să intre în contradicție cu Ucraina, să devină prea vizibil sau să atragă atenția prea mult la Kiev. Mișcările de trupe ruse în regiune pot stârni nervozitate la Kiev, care este deja într-o situație tensionată, iar orice mișcare către frontieră sau în regiunea Odessa este casus beli pentru Kiev, pentru că este o operațiune în spatele său. Iar reacțiile îndreptățite ale Ucrainei, într-o asemenea eventualitate, ar fi cele de comunicare către Chișinău a solicitării Kievului ca vecinul său să controleze trupele și teritoriul și, la răspunsul natural al autorităților Republicii Moldova că nu poate să o facă, să sterilizeze el zona de trupe ruse și alte amenințări.

O pauză în tranzitul prin aeroportul Chișinău și preocuparea pentru transferurile de arme.

De aceea, din nou, aș fi așteptat de la Președinte o poziționare și aici, pe baza informațiilor venite de la organele competente, care să explice despre ce e vorba și de ce se mișcă trupele ruse din regiune, eventual însoțite de alte categorii de militari, în apropierea frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova, în zona necontrolată. Și acest fapt ar fi permis o reafirmare a nevoii de a prelua controlul asupra frontierei de stat, cu punctele mixte de frontieră cu Ucraina. Dar ar fi permis și un avertisment către trupele din regiune să nu declanșeze operațiuni împotriva statului vecin și să se abțină, în această perioadă, din a ieși din cazarmă, în general. Firește și alte măsuri pot fi luate, dar fiecare ar marca un grad mai înalt de îngrijorare și măsuri mai stricte.

Cred, de asemenea, că ar trebui ca ambasadorul rus să fie chemat la MAEIE, la cererea președintelui, dacă nu la consilierul pentru securitate națională, pentru a i se pune în vedere nedumerirea și nemulțmirea autorităților Republicii Moldova față de aceste gesturi și a i se comunica faptul că, până la lămurirea situației și detensionarea, respectiv dezescaladarea conflictului de la frontiera de Est a Ucrainei, Republica Moldova închide traficul soldaților ruși prin Aeroportul Chișinău, schimbul de contingent și orice tip de sosire de natură militară în Republica Moldova – armamente, muniție, piese de schimb de orice natură.

De asemenea, revine Republicii Moldova rolul de a se asigura că nu există nici un fel de transfer de armamente/piese de schimb în raioanele de răsărit ale Republicii Moldova către trupele ruse și cele locale. Împreună cu statul ucrainean, pot fi luate sub control rutele clasice de contrabandă de la Odessa și Ilishiovsk și blocate pe perioada tensiunilor pentru a evita ca materiale și furnituri să ajungă, sub orice formă, în raioanele aflate în afara controlului autorităților legitime. Așa arată o acțiune responsabilă, dar și un gest de bună vecinătate, ca să nu zic de prietenie față de vecinul ucrainean, în situația dată, când Republica Moldova nu are controlul direct asupra întregii sale frontiere și întregul său teritoriu, recunoscut internațional.

Share this...

Facebook

Twitter

Linkedin

Whatsapp