După mai multe luni de tergiversări, CNAIR a semnat contractul pentru Lotul 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești / Orban: Vrem să legăm provinciile istorice

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat cu firma italiană Astaldi luni, 11 aprilie, la sediul Prefecturii Argeș, contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Licitația pentru atribuirea acestui contract a fost tergiversată timp patru luni, perioadă în care, conform unor documente de interne, comisia de evaluare nu s-a întâlnit, deși putea desemna legal un câștigător.
Lotul 5 Curtea de Argeș – Pitești va avea o lungime de 30,35 km, iar valoarea contractului este de 1.710.277.069,34 lei fără TVA, fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile
În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 60 luni, respectiv:
- 12 luni perioada de proiectare
- 48 de luni pentru execuția lucrărilor.
- Perioada de garanție a lucrărilor ofertată de ASTALDI SpA este de 120 de luni (10 ani.)
Traseul acestei secțiuni începe în zona localităţii Curtea de Arges si contiuă paralel cu râul Argeș până la actuala centură a Municipiului Pitești. Viteza de proiectare este de 120 km/h, iar platforma autostrăzii este de 26,00 m lătime.
Principalele lucrări de artă constau în construcția a 12 poduri, 1 viaduct, 6 pasaje, 3 Noduri rutiere, 1 Spațiu de Servicii, 1 Centru de Întretinere și Coordonare, 1 Parcare de Scurtă Durată.
Orban: prioritatea o reprezintă investiţiile în infrastructură
Prezent la eveniment, premierul Ludovic Orban a reiterat angajamentul Guvernului de a lega prin șosele de mare viteză regiunile istorice ale țării.
„Din punctul nostru de vedere, prioritatea o reprezintă investiţiile în infrastructură, infrastructura de transport, care trebuie să se dezvolte cu o viteză miraculoasă. Noi vrem să construim, să legăm provinciile istorice, să creştem coeziunea, să asigurăm fructificarea potenţialului de dezvoltare economică pe care îl are România prin asigurarea unei infrastructuri de transport la standarde europene neneglijând niciun fel de alt proiect de investiţie majoră în infrastructură, infrastructura de comunicaţii, infrastructura de sănătate, infrastructura din domeniul energiei”, a declarat Orban.
Traseul întregii autostrăzi va avea o lungime de 123 de kilometri și este împărțit în cinci loturi: Sibiu – Boița (13,17 km), Boița – Cornetu (34,33 km), Cornetu – Tigveni (35,30 km), Tigveni – Curtea de Argeș (9,86 km) și Curtea de Argeș – Pitești (30,35 km).



