Monday, May 20, 2024
Jurnalism corect


Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, contestă măsura arestului preventiv

By Dragomir Georgiana , in Justitie Stirile zilei , at 25 septembrie 2023 Etichete: , , ,

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a contestat măsura arestului preventiv dispusă, sâmbătă, de Tribunalul Vaslui în dosarul în care este acuzat de  de luare de mită, conform portalului instanțelor. 

Dumitru Buzatu a fost reţinut, sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

Conform DNA, „în perioada 8 mai-17 septembrie, Buzatu Dumitru ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”.

La momentul perchezițiilor, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, le-a declarat procurorilor că banii îi aparțin, ulterior, s-a „răzgândit”, a menționat că a cerut un împrumut iar denunțătorul i-ar fi dat mai mult, fără să știe.

Puteți citi aici, stenogramele din dosarul de corupție deschis pe numele lui Dumitru Buzatu.

CITEȘTE ȘI: BREAKING Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru 30 zile

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW