Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Drumul Expres Craiova – Pitești: Primii kilometri urmează să fie deschiși luna viitoare / Grindeanu a amenințat cu rezilierea constructorul tronsonului 1

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 28 martie 2022

Circa 18 kilometri din tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești urmează să fie deschiși în cursul lunii aprilie, cel puțin așa a susținut luni, 28 martie, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu, în urma vizitei pe care a efectuat-o pe șantier. 

„Lotul 1 din Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Pitești va fi deschis înainte de Paște (n.r. – 24 – 26 aprilie 2022) ! Acest lot va rezolva inclusiv problema aglomerației din orașul Balș. În scut timp va fi deschis și lotul 2 al aceluiași Tronson, care va duce la eliminarea blocajelor din Slatina. Vorbim de 40 de km de drum modern de mare viteză. Acestea sunt rezultate obținute de constructori care iau în serios contractele”, a transmis ministrul.

Grindeanu îi amenință cu rezilierea pe italienii de la Tirrena

În ceea ce privește tronsonul 1 al aceluiași proiect, Grindeanu s-a declarat nemulțumit de ritmul de lucru al constructorului italian Tirrena Scavi, amenințând cu rezilierea contractului.

„Termenele de execuție sunt deja depășite la Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești, iar mobilizarea lasă de dorit! I-am atras atenția constructorului italian că trebuia, încă de IERI să recupereze timpul pierdut! Termenul de finalizare al contractului este sfârșitul anului, iar constructorul a ajuns la doar 45% progres fizic! I-am atenționat că am schimbat cadrul legislativ și, în cazul unei rezilieri, putem să reluăm mult mai rapid proiectele cu alți constructori. Nu îmi doresc să se ajungă la rezilierea contractului, însă vreau ca toți constructorii să își respecte prevederile contractuale”, a transmis Grindeanu.

Primele lucrări la acest lot au debutat în noiembrie 2019, când a fost emis ordinul de începere, însă doar pentru 7,7 km. Tirrena a putut intra pe întreg traseul abia în februarie 2021. De vină a fost studiul de fezabilitate realizat greșit, prin care a fost ales un traseu care trecea direct prin câmpul de sonde de la Ghercești, aflat în conservare. Termenul contractual este de 24 luni, însă firma italiană beneficiază de extensie de timp din cauza faptului că autoritățile nu au eliberat la timp întregul traseu.

Drumul Expres – Craiova Pitești

Drumul Expres Craiova – Pitești va avea o lungime de 121,115 km, fiind împărțit în patru tronsoane.

În prezent, pe tronsonul 1 Craiova – Robănești, în lungime de 17,7 km, italienii de la Tirrena Scavi au crescut mobilizarea, după ce autoritățile au rezolvat marile probleme birocratice, avansul lucrărilor ajungând la 43,4%. Cu toate acestea, este greu de crezut că va fi inaugurat în acest an.

Pe tronsoanele 3 Valea Mare – Colonești, unde lucrează UMB, avansul lucrărilor a ajuns la 20%. Termenul de finalizare este în cursul anului 2023.

Rămas ultimul după mai multe răsturnări de situație în instanțele de judecată, tronsonul 4 Colonești – Oarja – Pitești se află în stadiu incipient. Firma patronată de Dorinel Umbrărescu promite să se mobilizeze puternic, însă termenul contractual este în cursul anului 2024.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *