Sunday, October 25, 2020
Jurnalism corect


Droguri de un milion de euro, descoperite într-o mașină care venea din Belgia – VIDEO

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie , at 17 iunie 2020 Etichete: , , , ,

Polițiștii și procurorii DIICOT din București au descoperit droguri în valoare de un milion de euro într-o mașină condusă de un tânăr de 26 de ani care venea din Belgia. 

În total au fost descoperite 4,5 kg de cocaină și peste 8 kg de heroină.

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – S.C., au acționat pentru destructurarea unei grupări infracționale specializată în procurarea din Belgia, transportul, introducerea în România și distribuirea în București și Ifov a unor droguri de mare risc”, a anunțat Poliția Română.

Tânărul de 26 de ani a fost prins în flagrant, luni, în timp ce ar fi transportat cu mașina 13 calupuri de cocaină și heroină.  Drogurile ar fi fost procurate din Belgia și ar fi fost transportate pe ruta Belgia – Franța – Austria – Ungaria – România.

Marfa urma să fie preluată în România de un cetățean albanez în vârstă de 40 de ani. Flagrantul s-a produs în timp ce bărbatul urma să preia mașina încărcată de droguri.

Autoturismul cu care au fost transportate drogurile a fost indisponibilizat.

În urma acțiunii, polițiștii au indisponibilizat 8.500 de lei și 500 de euro, trei telefoane mobile, trei cartele SIM, precum și autoturismul cu care acesta s-ar fi deplasat la locul de întâlnire.

Cei doi bărbați în vârste de 26 și 40 de ani au fost duși la DIICOT pentru audieri. Cetățeanul albanez a fost reținut.

sursa foto: BTA

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW