Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dragoș Tudorache, europarlamentar: Obiectivul nostru e ca Alianța USR-PLUS să intre la guvernare în 2020

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 26 octombrie 2019 Etichete: , , , ,

Europarlamentarul USR-PLUS Dragoş Tudorache a declarat, sâmbătă, că obiectivul politic al alianţei este să intre la guvernare începând cu anul 2020, indiferent dacă se vor organiza sau nu alegeri anticipate.
Dragoș Tudorache mai precizează că Alianța USR-PLUS se gândește la o eventuală coaliție care ar urma să fie negociată cu PNL.

„Indiferent dacă vom avea anticipate sau dacă vom merge la alegerile la termen, obiectivul nostru politic rămâne acelaşi: acela ca împreună în Alianţa USR – PLUS şi eventual într-o coaliţie pe care va trebui s-o negociem cu PNL, să dăm guvernarea din 2020. Intrăm într-o perioadă politică în care cumva şansa a aliniat ca până în 2024 să nu mai avem alegeri. Perioada 2020 – 2024 va fi o perioadă curată, fără alegeri, ceea ce înseamnă că e o fereastră de oportunitate unică, în care o guvernare bine aşezată, o coaliţie bine negociată de la început, poate să împingă ţara asta într-o altă direcţie. Mai mult decât atât, după 2024, pentru că toate alegerile se aliniază în 2024 şi europarlamentarele şi prezidenţialele şi localele şi parlamentarele, urmează o altă perioadă de patru ani fără alegeri. Cine câştigă guvernarea la anul, are şanse foarte bune să guverneze pentru opt ani. Obiectivul nostru este să acoperim aceste două guvernări, pentru ca în opt ani de zile tot ceea ce ne-am propus să facem, chiar poate fi făcut”, a declarat Dragoş Tudorache.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *