Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dragnea o acuză pe Dăncilă de fraudă cu bani europeni pe vremea când era europarlamentar. Ce spune fostul președinte PSD în cererea de sesizare a CJUE

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 21 octombrie 2019 Etichete: , , , , ,

Liviu Dragnea a cerut sesizarea Curtii de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în procesul în care fostul președinte social democrat solicită dizolvarea PSD. În această cerere, Dragnea o acuză pe Viorica Dăncilă că pe vremea când era europarlamentar ar fi fraudat banii Uniunii Europene pentru că nu a declarat corect veniturile asistentei sale locale. Este vorba despre Adriana Botorogeanu, una din femeile care a fost angajată fictiv la DGASPC Teleorman.

Liviu Dragnea susține că Viorica Dăncilă „nu a declarat salariul real al angajatului asistent local (a declarat exclusiv salariul minim pe economie), astfel încât la bugetul naţional nu au ajuns în intervalul februarie 2017 – ianuarie 2018, dar nici până în prezent impozitele calculate la salariul real virat de Parlamentul European”, se arată în documentul consultat de HotNews.ro.

În cererea sa în care cere sesizarea CJUE, Dragnea o acuză pe Dăncilă de fraudă cu banii Uniunii Europene și cere un răspuns pentru următoarele:

  • „În referire la activitatea deputatului din PE care pe de o parte, în prezenta cauză 20322/3/2019 deputatul din PE a solicitat Tribunalului București în 3 iulie 2019 să i se valideze calitatea de președinte al partidului politic, pe de altă parte pe perioada exercitării mandatului de deputat ( iulie 2014-ianuarie 2018) în privința asistentului său local nu a procedat în conformitate cu normele de aplicare ale statutului deputaților din PE în sensul că nu a cheltuit banii virați din bugetul Uniunii conform normelor de aplicare și în acest sens nu a declarat corect în țară salariile reale ale asistenților locali pentru care era obligată să plătească corect contribuțiile în numele salariatului asistentului local la bugetul național,
  • Se încadrează sau nu în categoria de sancțiune civilă (astfel cum este reglementată în articolul 68 din normele de aplicare ale statutului deputaților în PE) cu obligația deputatului de a restitui toate sumele ce i-au fost alocate pe durata mandatului(iulie 2014-ianuarie 2018),
  • Se încadrează sau nu în categoria de sancțiune de natura fraudei, act ilegal care să aducă atingere intereselor financiare atât naționale cât și unionale?”

Liviu Dragnea a solicitat Curtii de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în procesul în care fostul președinte social democrat solicită dizolvarea PSD. În plus, Dragnea vrea ca CCR să analizeze o prevedere din legea partidelor despre care susține că ar fi neconstituțională.

Judecata în proces a fost amânată pentru data de 31 octombrie. Procesul a ajuns la Curtea de Apel după ce tribunalul a respins demersul fostului președinte PSD.

Liviu Dragnea cere dizolvarea PSD

Liviu Dragnea s-a adresat instantei tribunalului București printr-o cerere în care spune că PSD ar trebui dizolvat întrucât și-a însuşit actul ilegal comis de organizaţia PSD Teleorman referitor la angajările fictive ale celor două femei de la DGASPC, cauză pentru care fostul președinte social democrat a fost condamnat și încarcerat în penitenciarul Rahova, în luna mai.

Dragnea susţine, în cererea de intervenţie adresată Tribunalului Bucureşti, că, având că vedere că cele două angajate DGASPC care au lucrat în realitate la PSD Teleorman au comis fapte de fraudă, activitatea organizaţiei judeţene a fost ilicită în perioada 2006-2012, ceea ce duce, potrivit legii, la dizolvarea acesteia. În condiţiile în care la votarea modificărilor de statut din 29 iulie au participat inclusiv reprezentanţi ai PSD Teleorman, Liviu Dragnea susţine că PSD şi-a însuşit actul ilegal comis de organizaţia Teleorman, ceea ce ar putea duce chiar la dizolvarea întregii formaţiuni.

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *