Sunday, May 26, 2024
Jurnalism corect


Două tranșe din vaccinurile produse de Moderna și Johnson&Johnson vor ajunge joi în România

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 8 iulie 2021

Peste 112.000 de doze de vaccin Moderna și peste 64.000 de doze din serul produs de Johnson&Johnson vor ajunge joi în România, a anunțat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Cele 112.800 de doze din vaccinul Moderna vor fi aduse la București pe cale terestră și urmează să fie stocate în depozitul Companiei Naționale „Unifarm”.

Până în prezent, 1.366.800 de doze Moderna au fost recepționate, iar 718.578 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației”, informează CNCAV.

În cazul celor 64.800 de doze din vaccinul Johnson&Johnson, acestea vor fi aduse la București pe cale terestră și vor fi depozitate la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, urmând să fie distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 922.900 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 329.357 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației”, a precizat sursa citată.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW