Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Două persoane, arestate după ce au fost prinse cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din Mamaia

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 6 mai 2024

Două persoane au fost reţinute duminică, 5 mai, după ce au fost prinse de polițiști având asupra lor diferite cantităţi de MDMA, ketamină și „cristal”, în timp ce erau la festivalul de muzică „Sumwaves” organizat la Mamaia.

„Măsurile au fost luate după ce aceștia au fost prinși în flagrant în Staţiunea Mamaia, în două acțiuni succesive, la intrarea, respectiv în incinta spațiului de desfășurare a unui festival de muzică, în timp ce deţineau în vederea vânzării diferite cantități de MDMA (drog de mare risc), substanţă cristalină 4 – CMC (drog de mare risc), ketamină (drog de risc) şi 2 – MMC (substanţă psihoactivă)”, a transmis DIICOT.

Ulterior, luni, 6 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cei doi sunt suspectați pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Comentarii