Monday, May 27, 2024
Jurnalism corect


Două mari lanțuri de fast-food-uri, amendate de ANPC

By news.ro , in Stirile zilei , at 4 ianuarie 2023 Etichete: , , ,

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat fast-food-uri McDonalds şi KFC din Bucureşti şi a descoperit mai multe nereguli, printre care neconcordanţe de gramaj la porţiile de cartofi prăjiţi şi la băuturile răcoritoare, în defavoarea consumatorilor, fiind date amenzi în valoare de 15.000 de lei. De asemenea, unităţile cu nereguli au fost închise temporar, până la remedierea deficienţelor.

ANPC a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că în primele zile din acest an au fost controlate două cunoscute lanţuri de fast-food din Capitală: McDonalds şi KFC, deţinute de operatorii economici Premier Restaurants Romania SRL, respectiv US Food Network SA.

„Furatul la cântar sau cu ocaua păreau lucruri apuse de pe vremea lui Cuza. Sunt convins că nu compania mamă îndeamnă la furt, dar iată că se dovedeşte că ar fi trebuit să se implice mai mult pentru ca aceste situaţii să nu apară. Ce mi se pare cel mai ciudat este faptul că niciodată nu e favorizat consumatorul, când apar astfel de abateri. Permanent cel care pierde este acesta, iar cel care câştigă este operatorul economic. Transmitem, astfel, un mesaj, la începutul acestui an, că nu vom schimba abordarea decât în mai ferm”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

Echipele de control au descoperit neconcordanţe în defavoarea consumatorilor în ceea ce priveşte gramajul porţiilor de cartofi prăjiţi, gramajele declarate fiind mai mari decât cele constatate în urma cântăririi produselor gata de consum, prin sondaj; diferenţe, în defavoarea consumatorilor, la băuturile răcoritoare comercializate de la dozator, în sensul că nivelul de lichid nu atingea marcajul înscris pe pahar; lipsa menţiunii asupra ingredientelor cu potenţial alergen, în lista de preţuri cu informaţii privind denumirea, gramajul şi preţul produsului, din vecinătatea caselor de marcat; lipsa menţiunii asupra gramajului produselor, pe panoul tactil interactiv de prezentare şi comandă a produselor; folosirea unor agregate frigorifice cu acumulări de impurităţi, resturi alimentare, praf în strat grosier, exfolieri de vopsea, chedere rupte şi grilaje cu rugină.

În urma neregulilor găsite au fost date amenzi în valoare de 15.000 de lei şi a fost oprită temporar desfăşurarea activităţii până la remedierea abaterilor.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW